Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Clopote noi pentru mănăstirea din mijlocul podgoriilor vâlcene
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit miercuri, 27 iulie, Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Drăgășani, județul Vâlcea. Înainte, ierarhul a sfințit noile clopote care vor chema credincioșii și pelerinii la rugăciune la mănăstirea nou ctitorită în mijlocul podgoriilor din ținutul Drăgășanilor, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaramnicului.ro.
Împreună cu ierarhul, la Sfânta Liturghie s-au rugat toți clericii din Protoieria Drăgășani a Arhiepiscopiei Râmnicului.
„Sfântul Pantelimon a adus mângâiere în viețile multora dintre cei aflați în însingurare, în suferință și în boală, care erau lipsiți de harul dătător de nădejde al lui Dumnezeu. A așezat rugăciunea drept temelie în toată lucrarea cea bună, privind-o drept lucrul de căpetenie al oricărei sârguinţe şi cea mai înaltă dintre fapte, prin care pot fi dobândite şi celelalte virtuţi. Păzind cu toată puterea poruncile dumnezeieşti şi vieţuind în ele, a așezat în sufletul său comoara evlaviei, iar pentru aceasta a devenit bineplăcut lui Dumnezeu, de la Care a primit curajul mărturisirii”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie în cuvântul de învățătură.



.jpg)
