Slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Tecuci, județul Galați, împreună cu mulţimea de credincioşi s‑au aflat joi, 23 aprilie, în comuniune de rugăciune cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian,
„Clubul de vacanţă“, în Protoieria Urziceni
În perioada 15 iunie-1 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistenţă Socială, susţine Programul „Clubul de vacanţă“, prin intermediul căruia se urmăreşte oferirea unor programe educative şi de petrecere a timpului liber în mod organizat copiilor.
Programul este gândit astfel încât să ofere o alternativă pentru familiile cu copii din comunitate, astfel încât cei mici să îşi petreacă o parte din timpul liber sub supravegherea atentă a voluntarilor misionari implicaţi. De trei ori pe săptămână, atât copii din Municipiul Urziceni, cât şi cadrele didactice voluntare se întâlnesc şi realizează activităţi instructiv-educative şi recreative astfel: meditaţii la limba română şi matematică (ciclul primar şi gimnazial), în cadrul cărora copiii sunt îndrumaţi şi în rezolvarea exerciţiilor din caietele de vacanţă; muzică; desen; gimnastică (exerciţii fizice); vizionare de filme pentru copii şi discuţii pe tema materialelor prezentate; reguli şi aplicaţii practice privind bunele maniere (lecţii de bune maniere şi conduită în societate); activităţi recreative (şah, table, remmy, monopily, europolis etc.) Fiecare întâlnire se încheie cu un moment de socializare şi diverse jocuri în aer liber, prilej cu care copiii îşi dovedesc încă o dată spontaneitatea şi creativitatea.



.jpg)
