Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Colectă pentru Biserica „Sfântul Gheorghe” - Deltă
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat Parohia „Sfântul Gheorghe” - Deltă din Protoieria Tulcea, greu încercată săptămâna trecută de un puternic incendiu. Provocat de un scurtcircuit electric, incendiul a mistuit turla sfântului lăcaş, care în cele din urmă s-a prăbuşit peste clădirea bisericii. Preasfinţia Sa a vizitat lăcaşul afectat, luând împreună cu factorii responsabili măsurile necesare pentru restaurarea imediată a bisericii şi pentru buna desfăşurare a slujirii liturgice într-un spaţiu improvizat în clopotniţă. Incendiul produs a distrus catapeteasma bisericii, o adevărată operă de artă de factură rusească, precum şi câteva icoane de patrimoniu. Credincioşii au reuşit să salveze o mare parte din icoanele şi obiectele de cult şi să le adăpostească într-un loc sigur. Zidită în anul 1871, biserica a fost restaurată în ultimii ani şi pictată în tehnica fresco, fiind pregătită pentru sfinţire. În cuprinsul Episcopiei Tulcii va fi iniţiată o colectă specială pentru ajutorarea Parohiei „Sfântul Gheorghe” - Deltă.



.jpg)
