Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Colectă pentru nevoiaşi organizată de ASCOR Bucureşti
În perioada 16 iunie - 23 iulie 2021, ASCOR București, împreună cu Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor”, organizează colecta „Ajută la nevoie!”, dedicată familiilor nevoiașe din București și din județul Ilfov, cu venituri insuficiente.
Obiectivul acţiunii este colectarea de rechizite școlare, alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare la sediul ASCOR, de pe str. Doamnei nr. 18, sector 3, până la data de 23 iulie. Se pot face şi donaţii în bani la sediul asociaţiei sau în contul Asociației „Sfântul Hristofor”, cont deschis la BCR, Sucursala Unirea, cod IBAN: RO40 RNCB 0082 1466 5815 0001 (Titular: Asociația „Sfântul Hristofor”; Detalii de plată: „Ajut la nevoie!”).
Sumele folosite vor fi utilizate pentru achiziţionarea de produse perisabile. Pentru mai multe informaţii puteţi apela numărul de telefon 0721.093.901.



.jpg)
