După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Colinde şi cântece de stea bizantine
Cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, Corul "Kinonia" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de arhid. Cristian Adrian Maziliţa, a
imprimat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, un CD cu colinde intitulat "Colinde şi cântece de stea bizantine". Înregistrarea cuprinde 16 piese de compoziţie bizantină, alese dintre cele 24 de cântece de stea ale lui Anton Pann, apărute pentru prima dată în anul 1848. Lucrarea îşi propune să revalorifice fondul folcloric al colindelor de tradiţie bisericească şi să-l dăruiască ascultătorilor într-un format de cea mai bună calitate. (Pr. Viorel Vlăducu)



.jpg)
