Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Comoara Moldovei

Comoara Moldovei

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 13 Oct, 2008

An de an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o cinsteşte la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei de 367 de ani. Deşi născută într-o familie bogată, Parascheva era foarte sensibilă la nevoile celor săraci. Auzind cuvântul Evangheliei în care Domnul îl îndeamnă pe tânărul bogat să-şi împartă averea la săraci şi să-L urmeze, copila de numai 10 ani şi-a spus: „Pentru mine vorbeşte Hristos!“. Şi a ales calea sfinţeniei.

Cuvioasa Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, într-o familie credincioasă din satul Epivat (astăzi Selim Paşa), lângă Kallicrateia, în Tracia, la 50 de kilometri sud-vest de Constantinopol. Un moment de răscruce în viaţa tinerei Parascheva s-a petrecut în jurul vârstei de 10 ani, când, aflându-se într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie“ (Matei 19, 21), pe care Mântuitorul le adresase odinioară tânărului bogat care voia să moştenească împărăţia cerurilor. „Pentru mine vorbeşte!“, a gândit Parascheva, care, luând foarte în serios această poruncă, schimbă hainele sale frumoase cu hainele rupte ale unei fete sărmane, imediat după ce ieşi din biserică. Şi de atunci, în ciuda tuturor mustrărilor pe care le-a primit de la mama sa, Parascheva nu a pierdut nici o ocazie de a-şi oferi hainele şi mâncarea celor mai necăjiţi dintre copiii pe care-i întâlnea, ca o dovadă a sufletului ei sfânt şi iubitor de semeni.

Dorul după viaţa dăruită lui Hristos

Ajunsă la vârsta potrivită, Parascheva a fost cerută în căsătorie de numeroşi tineri bogaţi; dar a refuzat propunerile lor. Nu doar părinţii, dar nici prietenele ei cele mai apropiate nu puteau să înţeleagă dorul ei după viaţa dăruită lui Hristos, adesea îndemnând-o şi ele să se căsătorească: „Ce se va întâmpla cu marea ta bogăţie, dacă vei rămâne singură?“, întrebau prietenele Paraschevei. Dar ea le arăta săracii şi suferinzii din jur, şi le întreba astfel despre rostul bogăţiei: „Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?“.

Parascheva cea bogată dormea acum pe-o rogojină

Înainte de a împlini 20 de ani, Parascheva a plecat fără ştirea părinţilor de acasă, urmând dorinţa ei mai veche de a merge la locurile sfinte ale creştinismului. Mai întâi s-a oprit la Constantinopol şi, după ce s-a închinat în bisericile de aici, s-a îndreptat spre Heracleea Pontului, petrecând cinci ani în diferite nevoinţe în Mănăstirea Maicii Domnului. Ulterior, a plecat spre Ierusalim, pentru a se închina la Locurile Sfinte. S-a retras apoi într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca, trăind în post, priveghere şi rugăciune neîncetată. Parascheva cea bogată şi înconjurată de mulţime de slujitori în casa părintească avea acum doar o haină veche şi ruptă, iar ca aşternut o rogojină. În ciuda acestor amănunte exterioare, Cuvioasa Parascheva nu era deloc tristă, ci îşi dorea fierbinte să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeu şi să trăiască aşa cum au trăit odinioară sfinţii care l-au iubit pe Hristos mai mult decât lucrurile oferite de viaţa cea trecătoare.

Descoperirea moaştelor sale

Deşi gândul sfintei Parascheva era să aştepte chemarea la Hristos în mănăstirea din pustiul Iordanului, într-o noapte, pe când avea 25 de ani, i s-a arătat un înger, în vis, care i-a spus: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume“. Încredinţată că este o vedenie dumnezeiască, s-a întors în locurile natale, oprindu-se întâi în Constantinopol, unde s-a închinat în marea biserică a Sfintei Sofia şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne.

Bolnavă şi sfârşită, s-a întors în Epivat, întemeind, conform tradiţiei, un cămin pentru săraci, orfani, văduve şi suferinzi. Tot ea s-a îngrijit şi de Biserica „Sfinţilor Apostoli“. După alţi doi ani de nevoinţă, pe când avea 27 de ani, sufletul ei a plecat spre ceruri, la Mirele său, fiind îngropată, ca o străină, aproape de mare.

După mulţi ani, valurile au aruncat pe acelaşi ţărm trupul unui marinar care începuse să se altereze şi să miroase foarte urât. Nemaiputând să suporte mirosul greu, un călugăr care locuia în apropiere a rugat câţiva localnici să îngroape acel cadavru. În momentul în care săpau, au găsit în pământ un trup nealterat. Mare le-a fost mirarea, însă, fiind oameni simpli, nu au dat importanţă faptului şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă.

Numai că într-o noapte, Cuvioasa s-a arătat în vis ca o împărăteasă la doi localnici, cerând să fie aşezată într-un loc de cinste. A doua zi, trupul neputrezit şi înmiresmat al sfintei Parascheva a fost mutat în biserica „Sfinţilor Apostoli“ din Kallicrateia sau - după opinia altor cercetători - din Epivata, unde se crede că a stat 200 de ani.

Dovedindu-se a fi făcătoare de minuni, faima moaştelor sfintei Parascheva s-a dus departe, atrăgând şi atunci, ca şi acum, mulţimi de pelerini, fiind luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani.

Cum a ajuns Sfânta Parascheva la Iaşi

În anul 1235, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate într-o impresionantă procesiune la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. Pericolul otoman a făcut ca moaştele cuvioasei să fie duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, când a căzut şi Serbia sub turci, iar moaştele au fost aduse la Constantinopol, în urma intervenţiei pe lângă sultan a patriarhului Ieremia I. După încă 120 de ani, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost din nou mutate, de această dată spre o destinaţie definitivă: Târgul Iaşului, capitala Ţării Moldovei.

În 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu a plătit toate birurile impuse de turci Patriarhiei Ecumenice, patriarhul Partenie I şi membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă şi pentru binecuvântarea Moldovei, moaştele Cuvioasei. Racla cu moaştele sfintei a fost adusă cu o corabie, pe Marea Neagră, până la Galaţi, însoţită de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi a fost adusă la Iaşi, într-un car cu boi, însoţită de mulţimi de clerici şi credincioşi. Întâmpinate cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, moaştele au fost aşezate în ziua de 13 iunie 1641 în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“. Rămânând neatinse după incendiul din 26 decembrie 1888, în 1889 au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Celelalte Parascheve

Existenţa şi a altor sfinte cu numele Parascheva (Paraschevi) a dus la confundarea acestora. Astfel, în calendar mai sunt pomenite: Sf. Parascheva, martirizată în timpul lui Nero, la 26 februarie, Sf. Parascheva - Piatniţa, martirizată în timpul lui Diocleţian, la 28 octombrie 304, Sf. Parascheva de la Poloţc, numită, în Apus, Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trăit în secolul al XIII-lea şi a fost martirizată la Roma. Cel mai des este confundată însă cu Sf. Parascheva cea Veche, martirizată în timpul lui Antonin Piosul. Cunoscută şi drept Sf. Cuvioasă Muceniţă Paraschevi, este pomenită în calendar la 26 iulie. Bisericile ce pretind că deţin moaşte ale Sf. Parascheva, deţin, de fapt, părticele din moaştele acestei Cuvioase Muceniţe, foarte cinstită de greci. După cum se ştie, moaştele Sf. Cuvioase Parascheva cea Nouă, pomenită la 14 octombrie, se află întregi în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în pânza pecetluită de mitropolitul Varlaam şi domnitorul Vasile Lupu, în 1641.

Sfânta Parascheva - Sfânta Vineri

Sărbătoarea Sfintei Vineri, foarte populară în rândul românilor, provine din cultul zeiţei romane Venera (latinescul „venere“ înseamnă „ziua săptămânii dedicată lui Venus“), zeiţa frumuseţii şi a dragostei. Întrucât vestea despre minunile Sf. Parascheva se răspândise în toată ţara, ea a fost numită Vinerea Mare de toamnă sau Vinerea celor 12 vineri. De altfel, onomasticul grec „paraskevi“ înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri“. Sfânta Vineri era considerată stăpână peste lumea femeilor, îndeletnicirile acestora (cusutul, torsul, ţesutul) fiind controlate de ea. Considerată apărătoarea călătorilor, păsărilor şi animalelor, ea dăruia şi frumuseţe fetelor ce o ascultau. În cinstea Sfintei Vineri, femeile nu torceau, nu spălau rufe şi nu făceau pâine vinerea, pentru a nu fi orbite şi lăsate văduve (Sfânta fiind văduvă). Mai erau interzise spălatul pe cap, împrumutatul din casă şi petrecerile. Aceste superstiţii au căzut astăzi în uitare, ele nefiind încurajate de Biserică.

Veşmintele Cuvioasei, în toată Europa

Este imposibil ca cineva să nu fi remarcat că şi Cuvioasa Parascheva poartă mereu alte veşminte. În zilele de sărbătoare, acestea sunt de culoare deschisă, iar în posturi, de culori închise. Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva se desfăşoară după o ceremonie la care participă doar câţiva preoţi, slujitori ai Catedralei. În acest timp, Catedrala se închide. După cum ne explică arhim. Dosoftei Şcheul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, mai întâi se cântă Troparul Sfintei Parascheva, apoi fiecare preot se închină şi sărută moaştele. Lângă raclă sunt aşezate două mese special pregătite pentru această ocazie. Preoţii aşeză moaştele Sfintei Parascheva pe mese şi desfac agrafele care prind veşmântul la spate. Apoi, moaştele rămân învelite într-un al doilea veşmânt care nu se schimbă niciodată. Se spune că acela este veşmântul în care au fost aduse sfintele moaşte, fiind ca un sigiliu al ctitorilor care au adus-o la Iaşi.

Veşmintele Cuvioasei Parascheva se schimbă de cinci ori pe an, la marile sărbători. Se schimbă în preajma zilei ei, cu o seară înainte de a fi scoasă din Catedrală, dar şi după hram, în primul rând pentru că se murdăresc. „Veşmântul mai este schimbat de Crăciun, apoi la începutul Postului Mare, când se pune un veşmânt mai închis la culoare, pentru a sublinia perioada de post, care este una de întristare“, ne mai spune arhim. Dosoftei.

Cu o zi înainte de Paşti, veşmântul se schimbă din nou cu unul alb, care rămâne până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. După ce au trecut aceste sărbători, Sfânta Parascheva primeşte un veşmânt nou, care va fi schimbat la hramul următor.

Veşmintele Sfintei Parascheva se croiesc dintr-un material special sau din catifea brodată. În România există câteva mănăstiri care ştiu dimensiunile „hainelor“ Sfintei Parascheva: Mănăstirea Galata şi Mănăstirea „Sfântul Atanasie“ - Copou din Iaşi, Văratec din judeţul Neamţ, Pasărea şi Ţigăneşti de lângă Bucureşti.

De câţiva ani, Administraţia Centrului Eparhial nu mai este nevoită să comande veşminte pentru Sfânta Parascheva, întrucât credincioşii din toate zonele ţării vin şi comandă „haine“ pentru Sfânta care îi ajută. Cele mai multe comenzi vin chiar după sărbătoarea de pe 14 octombrie. După ce s-au închinat la moaştele ei, credincioşii se duc direct la mănăstirile care le croiesc pentru a da comandă. Aşa se face că acum Cuvioasa Parascheva are mai multe rânduri de veşminte. După ce sunt schimbate, veşmintele Cuvioasei sunt dăruite bisericilor ocrotite de aceasta. Veşmintele Cuvioasei Parascheva au plecat astfel în mai multe oraşe ale ţării, dar şi în afară, în special la bisericile româneşti din străinătate.