După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Comunicare şi comuniune în viaţa tinerilor
În perioada 20 martie - 18 aprilie 2019 s-a desfăşurat un program de dezvoltare personală pentru liceenii din judeţele Brăila şi Galaţi, care a avut ca scop creşterea capacităţii de comunicare de la tânăr la tânăr, dar şi între tineri şi maturi, în vederea unei implicări reale a acestora în acţiuni de voluntariat şi diminuarea conflictului dintre generaţii. Astfel, cu binecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au fost organizate întâlniri cu tinerii, fie în spaţiile proprii ale liceelor, fie la sediul Protoieriei Galaţi. O temă care a stârnit interesul multor liceeni în privinţa comunicării eficiente a fost relaţia de prietenie la vârsta adolescenţei, care-i oferă tânărului experienţe profunde, atât prin sentimentul iubirii, cât şi prin emoţiile negative produse de întreruperea prieteniei.
În cadrul întâlnirilor ce au avut loc la mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Brăila, între care: Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu-Murgoci”, Colegiul Naţional „Ana Aslan”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” şi Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”, dezbaterile au avut ca temă „Experienţa iubirii în adolescenţă”. Pentru tinerii gălăţeni de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Liceul Pedagogic „Costache Negri”, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul cu program sportiv, Liceul CFR, aceeaşi temă a fost susţinută în sala de conferinţe a Protoieriei Galaţi. Pentru elevii de la Liceul „Edmond Nicolau” din Brăila şi Liceul cu Program Sportiv din Galaţi au fost susţinute ateliere de comunicare pe tema „Adolescenţa şi comunicarea eficientă”. (Pr. Simeon Sică Bănică)



.jpg)
