În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
COMUNICAT DE PRESĂ: Apel la înţelepciune
În legătură cu cele afirmate în articolul intitulat „Preafericite, nu te băga argat la tătarul posedat şi nu târî Biserica Ortodoxă în mocirla mafiei...”, apărut în publicaţia „România Mare”, patronată de către domnul Corneliu Vadim Tudor, facem următoarele precizări:
Patriarhul României aparţine tuturor credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate şi, ca atare, nu poate fi confiscat de un partid sau de un om politic, în funcţie de preferinţe sau interese partinice sau personale. Sfinţirea bisericii din incinta Palatului Cotroceni a reprezentat - pe lângă îndeplinirea unei responsabilităţi arhiereşti a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este şi Arhiepiscop al Bucureştilor – o îndatorire morală, indiferent cine ar fi fost preşedintele României, de vreme ce a fost sfinţit altarul unei foste mănăstiri. Un altar trebuie sfinţit şi cinstit prin oficierea de slujbe, aşa cum au lăsat prin testament ctitorii, iar nu abandonat, ca în timpul regimului comunist de tristă amintire. Îl informăm pe domnul Corneliu Vadim Tudor - care inventează şi insinuează neadevăruri referitoare la întâlniri secrete - că ultima vizită la Patriarhia Română a domnilor Emil Boc şi Adriean Videanu a fost în ziua de 23 ianuarie 2009, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859-2009), eveniment organizat de către Patriarhia Română, Preşedinţia României şi Academia Română. În acelaşi timp, în discuţiile cu reprezentanţii clasei politice, Patriarhul României, în spiritul neutralităţii politice a Bisericii Ortodoxe Române, nu abordează chestiuni care ţin de confruntarea electorală între partide sau oameni politici, chiar dacă aceştia încearcă să-l informeze despre situaţia în care se află ţara. Cât priveşte insinuarea de arghirofilie, aceasta este cu totul nedreaptă devreme ce actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române nu foloseşte niciodată banii oferiţi Bisericii în scop personal, ci, mai mult, ajută Biserica din banii săi pentru realizarea unor lucrări bisericeşti, iar noua Catedrală Patriarhală nu va fi proprietate personală, ci o clădire de utilitate publică reprezentativă pentru viaţa religioasă a poporului român. Este trist că domnul Coneliu Vadim Tudor dezinformează opinia publică, denigrează şi încearcă să îl şantajeze pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, deşi nu ezită să folosească în clipuri electorale imagini în care apare împreună cu Patriarhul României şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Oare, mai are sens să ne întrebăm cum este posibil ca - după ce domnul Corneliu Vadim Tudor a participat sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi hramul Catedralei Patriarhale (27 octombrie), precum şi la agapa oferită de Patriarhia Română cu acest prilej - a doua zi, în săptămânalul „România Mare” să apară un material calomnios la adresa Patriarhului României? De aceea, facem apel la înţelepciunea de a folosi cuvintele în mod drept şi demn, ca un fiu al Bisericii, nu ca unul ostil ei.