În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Comunitatea românească din Bor, Serbia, are noi membri
Comunitatea ortodoxă românească din satul Metovniţa, comuna sârbească Bor, s-a întărit din Duminica Sfinţilor Români cu două familii de români timoceni prin săvârşirea slujbei botezului.
Încreştinarea lor a fost oficiată de pr. Bojan Aleksandrovici, parohul Mălainiţei şi al Remesianei, protopop al Daciei Ripensis şi vicar-administrativ al Timocului, împreună cu pr. Antonie Isac, parohul Borului, se arată pe site-ul Eparhiei ortodoxe române pentru românii vlahi din întreaga Serbie. Deşi acest lucru ar putea părea un fapt firesc în viaţa Bisericii, pentru românii de pe Valea Timocului este un fapt însemnat, deoarece, timp îndelungat, ei au fost privaţi de slujbe în limba română şi slujitori români, de asemenea nici ierarhia sârbă nu şi-a dat interesul, lucru ce a determinat în anumite cazuri refuzul românilor de a li se săvârşi anumite slujbe într-o limbă străină şi impusă. De câţiva ani, cei cinci preoţi români sunt solicitaţi să săvârşească Taina Sfântului Botez pentru persoane adulte, precum a fost cazul duminică, sau alte rânduieli bisericeşti, precum săvârşirea slujbei de înmormântare pentru cei răposaţi care nu au avut parte de această mângâiere şi uşurare. (I.B.)