În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concert caritabil la Galați
Prima ediţie a Concertului caritabil „Frânturi de zâmbete” a avut loc sâmbătă, 17 februarie la Galaţi. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în sala „Aula Magna” a Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Întregul proiect a fost inițiat și organizat de Centrul de tineret „Vox Juventis” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați și s-a desfășurat în cadrul Concursului național cultural-artistic „Unirea - Libertate și unitate” al Patriarhiei Române. Concertul a promovat elevi talentați, cu preocupări artistice, din instituțiile de învățământ ale Eparhiei Dunării de Jos, dar a avut şi un scop caritativ - de susținere sufletească și materială a familiei Hârțanu, formată din 12 copii și o mamă eroină, care trăiesc într-o casă cu doar 2 camere, în satul Cruceanu, comuna Rădești, din nordul județului Galaţi. Elevii talentați au prezentat un program cultural-artistic ce a constat în interpretarea de melodii din repertoriul muzicii populare şi uşoare, dansuri tradiționale românești și grecești, precum și câteva scenete, aducând publicului participant, prin acestea și prin entuziasmul și dăruirea cu care le-au interpretat, bucuria de a fi împreună și de a putea ajuta semeni de-ai noștri aflați în dificutate.
La plecare, în cadrul unor standuri hand-made, participanții au avut ocazia de a face o faptă bună și de a achiziţiona mărțișoare, felicitări, tablouri pictate de Mihaela Bîgu, elevă a Colegiului Național „Costache Negri” din Galați, precum și alte obiecte confecționate de copii din hârtie și din materiale textile, în tehnicile quilling și origami.
Fondurile adunate în urma acestui eveniment caritabil au fost dăruite familiei Hârțanu, pentru cumpărarea de rechizite, haine și alimente atât de necesare celor 12 copii. La final, toți voluntarii împlicați în buna organizare a concertului au primit bine-meritatele diplome.