Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Concert de colinde al studenților din municipiul Galați
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat miercuri, 18 decembrie, la un concert de colinde susținut de studenți din municipiul Galați. După ce a ascultat colindele, ierarhul i-a binecuvântat pe tineri și le-a oferit daruri.
Respectând o frumoasă tradiţie din orașul de la Dunăre, studenţi şi masteranzi ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi ai Facultăţii de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au interpretat colinde tradiţionale şi cântece de stea, vestind praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în cadrul unui concert organizat la universitatea gălățeană.
La final, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de binecuvântare în Sala „Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, în care a vorbit despre identitatea noastră naţională şi exprimarea ei prin tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti în viaţa cotidiană şi în manifestările noastre prilejuite de cele mai importante momente din cursul unui an, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
De asemenea, ierarhul a mulţumit pentru bucuria, pacea şi armonia pe care tinerii de la Galaţi le împărtăşesc în aceste zile semenilor lor prin frumoasele colinde româneşti.
La final, ierarhul i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri. Între participanţii la eveniment s-au numărat şi masteranzi de la Facultatea Transfrontalieră din Cahul, Republica Moldova, instituţie de învăţământ ce funcţionează sub coordonarea Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.



.jpg)
