Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert de colinde și daruri pentru copii la Biserica Domnească din Capitală
Biserica voievodală „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală a găzduit sâmbătă seara tradiționalul concert de colinde dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Și în acest an publicul prezent a fost încântat de colindele interpretate de Corala mixtă „Accoustic” a parohiei și de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Cei prezenți au avut bucuria să asculte într-o interpretare de excepție atât colinde tradiționale românești, cât și colinde din repertoriul internațional.
Lângă bradul împodobit s-a aflat și Moș Crăciun, care la finalul concertului a oferit din partea parohiei cadouri tuturor copiilor prezenți la eveniment.
„De câțiva ani încercăm să aducem bucuria Nașterii Domnului tuturor membrilor comunității noastre. Ne-am obișnuit deja ca în fiecare an să ne bucurăm de concertul de colinde susținut de corala parohiei noastre, Grupul „Accoustic”, dar și de Grupul „Tronos”, condus de părintele arhidiacon Mihail Bucă, două corale de referință, care ne-au cântat și încântat în același timp cu minunatele colinde. Și noi, la rândul nostru, am devenit colindători prin acest eveniment, dar mai important este faptul că am adus mare bucurie copiilor care au participat la eveniment, pentru că a fost prezent și Moş Crăciun, care le-a oferit cadouri copiilor. Ne-am bucurat toți cei care am fost la eveniment și ne bucurăm de fiecare dată când auzim colinde, pentru că ele vestesc Nașterea Domnului”, a declarat părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton”- Curtea Veche din București.
Concertul este organizat începând cu anul 2013 și este așteptat cu nerăbdare în fiecare an atât de credincioșii care frecventează locașul de închinăciune, cât și de copiii care primesc mereu daruri.