Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert de muzică corală şi instrumentală la Ighiel, judeţul Alba
La Căminul cultural din Ighiel, judeţul Alba, a avut loc un concert de muzică corală și instrumentală, eveniment inedit pentru această localitate. Aflată sub egida „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, manifestarea culturală a avut genericul „Muzica ne unește” şi a oferit ocazia mai multor tineri talentați din localităţile Ighiel, Șard, Cetea, precum şi din oraşele Blaj și Alba Iulia, să cânte pe o scenă la instrumentul pe care îl studiază acasă sau la școală.
Evenimentul a fost organizat de Parohia Ighiel, din cadrul Protopopiatului Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Alba Iulia - „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, reprezentată de pr. Petruț Ormenișan. De asemenea, la concert a fost prezent și pr. paroh Marius Cioara de la Parohia Cetea, care i-a felicitat pe toți artiștii prezenți.
În deschiderea manifestării, Corul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Ighiel a cântat câteva pricesne, apoi cei 14 tineri talentați au interpretat la pian, vioară și chitară piese îndrăgite pe care le-au învățat pe parcursul vacanței de vară.