După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concurs de schi pentru copii la Gura Humorului
Pârtia Şoimul, situată în zona de agrement Ariniş din oraşul Gura Humorului, va găzdui, sâmbătă, un concurs de schi pentru copii, potrivit unui anunţ al municipalităţii. Manifestarea sportivă se va desfăşura sub supravegherea Şcolii de Schi din Gura Humorului şi va cuprinde şi un carnaval, aruncări cu bulgări la ţintă, fotbal/hochei cu măturoaie, concursuri de viteză cu clăpari, tocmai pentru a atrage copiii şi a-i determina să participe constant la astfel de manifestări. Pârtia Şoimul din Gura Humorului a fost reabilitată şi deschisă în iarna lui 2010, are un grad de dificultate mediu-dificil pe o lungime de 1.478 de metri.



.jpg)
