Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Concursul „Biserica - familia românilor de pretutindeni” în Arhiepiscopia Craiovei
Săptămâna trecută a avut loc în Arhiepiscopia Craiovei evaluarea proiectelor în cadrul Concursului naţional catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, etapa eparhială. Din comisie au făcut parte: prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj; prof. Neofit Stănciulescu, inspector la disciplina Religie în cadrul ISJ Gorj; Cristina Stamatoiu, preşedintele Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”; diac. Teodor Marcu, inspector eparhial; şi diac. Lupu Adrian, inspector la Biroul învăţământ al Arhiepiscopiei Craiovei.
În urma evaluării portofoliilor, comisia a decis acordarea locului 1, pentru județul Gorj, Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Mătăsari II, comuna Mătăsari, cu proiectul „De drag şi dor de casă”; iar locul 1 în județul Dolj a fost atribuit Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Branişte II, localitatea Braniște, cu proiectul „Tinerii români de aici şi de oriunde - o familie unită, prin cultură şi prin credinţă”.
Echipele care au obținut premiul I la nivel eparhial vor fi premiate la București, pe 21 mai, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale.



.jpg)
