Arhiepiscopia Craiovei a donat săptămâna aceasta aparatură medicală de ultimă generație Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, județul Gorj. Aparatura, în valoare de 30.000 de euro, va fi folosită în
Arhiepiscopia Craiovei a donat săptămâna aceasta aparatură medicală de ultimă generație Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, județul Gorj. Aparatura, în valoare de 30.000 de euro, va fi folosită în
În fiecare an, ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, este un prilej de bucurie pentru credincioșii din Arhiepiscopia Craiovei. În după‑amiaza zilei de 10 august 2022, s‑a s
A patra serie de cursanți a susținut joi, 28 iulie 2022, examenul final pentru absolvirea cursurilor de muzeograf organizate de Fundația pastoral-misionară „Sfântul Nicodim” a Arhiepiscopiei Craiovei. Din
Arhiepiscopia Craiovei a organizat prin Sectorul învăţământ, activităţi cu tineretul şi catehizare, în perioada 20 iunie - 8 iulie 2022, cursuri de asimilare pentru cântăreţii bisericeşti. Cursurile,
Grupurile parohiale din cadrul proiectului catehetic „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei continuă activităţile catehetice, educative şi recreative, desfăşurate sub îndrumarea preoţilor
Fundația pastoral‑misionară „Sfântul Nicodim” din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi
În ziua de joi, 7 aprilie, la Paraclisul „Sfinţii Serghie și Vah” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul
Sectorul învățământ, activități cu tineretul și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în această perioadă o serie de conferințe pro‑viață. Întâlnirile s‑au
Parohiile din Arhiepiscopia Craiovei vor organiza această perioadă colecte de alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din Ucraina. De asemenea, cu
Grupurile parohiale din cadrul proiectului catehetic „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei au desfășurat în luna februarie mai multe activități catehetice, educative și recreative.
Facultatea de Teologie din Craiova a găzduit sâmbătă, 12 februarie 2022, lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei, desfăşurate cu binecuvântarea
Grupurile parohiale de tineri din cadrul Proiectului catehetic eparhial „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat luni, 24 ianuarie, la slujbele de Te Deum şi la manifestările
Cursurile autorizate de muzeograf din Arhiepiscopia Craiovei, pentru cea de‑a doua grupă de participanți, au început vineri, 14 ianuarie. Cursurile, organizate de Fundația pastoral‑misionară
Peste 500 de copii din judeţele Dolj şi Gorj, majoritatea din mediul rural, s‑au bucurat de daruri din partea Asociaţiei „Vasiliada”, datorită implicării oamenilor care au răspuns la chemarea
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au marcat Ziua Naţională a României printr‑o serie de activităţi cultural‑artistice,
Sectorul învățământ, activități cu tineretul și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei continuă implementarea proiectului catehetic „Lumină din Lumină”, desfăşurat cu binecuvântarea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada iunie-iulie 2021, preoţii din parohiile Arhiepiscopiei Craiovei au fost implicaţi în proiectul
Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul cultural, a organizat o serie de activităţi omagiale, dedicate bicentenarului „Tudor Vladimirescu”. Ultima dintre ele a avut loc săptămâna aceasta la Târgu Jiu, unde cele
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Sectorul învăţământ, activităţi cu tineretul şi catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat săptămâna aceasta sesiuni de
Săptămâna trecută a avut loc în Arhiepiscopia Craiovei evaluarea proiectelor în cadrul Concursului naţional catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, etapa eparhială. Din comisie au făcut pa
Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul învăţământ, activităţi cu tineretul şi catehizare, a organizat marţi, 13 aprilie, al doilea modul de formare pentru preoţii responsabili cu catehizarea la nivelul