Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Concursul ,,Copilul în familie“, în Episcopia Severinului
Marţi, 3 mai, a avut loc în Episcopia Severinului şi Strehaiei, la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Drobeta-Turnu Severin, etapa eparhială a Concursului naţional de creaţie "Copilul în familie". La această etapă au participat câştigătorii locului I pe cele două secţiuni - Literară şi Artistică - de la faza pe protopopiate a concursului. Lucrările au fost evaluate de o comisie condusă de părintele Cosmin-Eftimie Necşoiu, inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. După evaluare, Episcopia Severinului şi Strehaiei va fi reprezentată la Bucureşti de elevii: Elena Iliescu, de la Şcoala Nr. 6 din Drobeta-Turnu Severin - pentru secţiunea Creaţie literară, şi de Laurenţiu Iupceanu de la Şcoala Generală din Baia de Aramă - la secţiunea Creaţie artistică.



.jpg)
