Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Concursul „Copilul în familie“ la Târgovişte
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviştei, a organizat, joi, faza eparhială a concursului de creaţie creştină "Copilul în familie", prinos de cinstire al "Anului omagial al Sf. Botez şi al Sf. Cununii". Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni, eseu şi desen în sala de festivităţi a Seminarului teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Târgovişte. "Participanţii ajunşi la această fază au demonstrat, atât claritate de limbaj, originalitate de exprimare şi expunere a credinţei, pentru prima secţiune, cât şi expresivitate şi rigurozitate artistică, pentru cea de a doua secţiune, iar toţi, ataşament faţă de Biserica noastră Ortodoxă", ne-a declarat părintele Marian Puiescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei.



.jpg)
