După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concursul religios „Micul Creştin“ în judeţul Timiş
Copiii din două localităţi timişene, Pişchia şi Bencecul de Sus, vor avea posibilitatea să participe în perioada următoare la o serie de competiţii menite să le stimuleze atât cunoştinţele, cât şi spiritul competitiv. Acestea vor avea loc în săptămâna 2-6 aprilie, când ministerul a dat posibilitatea şcolilor să îi înveţe pe cei mici prin metode diferite faţă de cele obişnuite, săptămâna respectivă intitulându-se "Şcoala altfel". Prima "întrecere" la care sunt chemaţi cei mici este concursul religios "Micul creştin" iniţiat de Editura "Diana" în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Concursul se bucură de sprijinul unităţii de învăţământ prin intermediul profesorului de religie şi al Bisericii prin cei doi preoţi parohi, Lucian Sparh şi Vasile Mînea, din Protopopiatul Timişoara II. De asemenea, în aceeaşi perioadă, se va desfăşura şi proiectul "Datini şi obiceiuri de Paşti", proiect aflat pe Agenda Culturală 2012 a Consiliului Judeţean Timiş şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Acesta se va desfăşura la Şcoala cu clasele I-VIII Pişchia. Proiectul va evidenţia cunoştinţele religioase şi de cultură generală acumulate de copii legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti, de obiceiurile şi datinile specifice acestei perioade.



.jpg)
