Credincioșii Parohiei Săgeata, judeţul Buzău, au fost vizitați duminică, 1 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Buna Vestire”.
Conferință a preoților din Protopopiatul Hârlău
Protopopiatul Hârlău a organizat luni, 16 mai, la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, județul Iași, conferința preoțească de primăvară, informează doxologia.ro. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Tema întâlnirii a fost „Rugăciunea în viața preotului” și se încadrează în manifestările prilejuite de Anul omagial al rugăciunii în Patriarhia Română.
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Iașilor se vor derula în fiecare din cele treisprezece protoierii din eparhie și vor fi prezidate de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.



.jpg)
