După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Fălciu
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, luni, 9 august, a avut loc conferinţa administrativă pe luna august cu preoţii din Protopopiatul Fălciu. Tema conferinţei a fost ,,Preotul în faţa provocărilor lumii contemporane: anticoncepţionale, transplant de organe şi moartea asistată". Prelegerea a fost pregătită şi susţinută de către pr. Ilicea Marcel de la parohia Bogdăneşti. Au fost aduse în discuţie mijloace şi metode de conştientizare a credincioşilor ce sunt expuşi la provocările lumii contemporane. Partea a doua a conferinţei a fost dedicată prelucrării ordinelor Centrului Eparhial şi raportării rezultatelor colectării efectuate la Protopopiatul Fălciu privind ajutorarea celor sinistraţi, conform dispoziţiilor primite din partea Centrului Eparhial, precum şi apelului P.S.Corneliu către cler şi toţi credincioşii din parohii. Următoarea conferinţă lunară a fost planificată pentru data de 21 septembrie 2010.



.jpg)
