În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Conferință de toamnă a preoților din județul Buzău
Prima conferință preoțească de toamnă din Eparhia Buzăului și Vrancei a avut loc marți, 22 octombrie 2019, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău. Întâlnirea i-a reunit pe toți clericii din cele patru protoierii ale județului Buzău, fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Alături de ierarhul locului s-au aflat părintele Alin-Leontin Balica, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc, părintele Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, părintele Marius-Daniel Ciobotă, protopop al Protoieriei Buzău II, părintele Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, și părintele Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat.
În cuvântul rostit cu acest prilej, chiriarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre importanța temei conferinței, dedicată Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.
„Este nevoie să conștientizăm cât de mult s-au luptat ierarhii Bisericii, fiecare la vremea sa, pentru apărarea instituției bisericești, cât de mult s-au străduit ca să mențină pe linia de plutire, în timpuri foarte grele, această corabie și că datorită lor noi suntem astăzi aici. Fără spiritul de jertfelnicie al unor ierarhi ai Bisericii noastre dintotdeauna, dar mai ales din secolul al XX-lea, când s-a instaurat regimul comunist ateu, ne-ar fi fost foarte greu să ne împlinim misiunea noastră în vremurile de astăzi”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
În cadrul întâlnirii, părintele Bogdan Frățilă de la Parohia Glodeanu Sărat, Protoieria Buzău II, a susținut un referat despre viața și activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, iar părintele Constantin-Ciprian Grigore de la Parohia „Tuturor Sfinților”-Buzău, Protoieria Buzău I, a prezentat o lucrare despre viața și activitatea Patriarhului Iustin Moisescu.
De asemenea, alți preoți din celelalte protoierii au evocat chipuri de clerici, monahi și mireni care s-au remarcat prin traducerea în limba română și prin publicarea de texte biblice, patristice și de cult.






.jpg)
