La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Conferință dedicată persoanelor vârstnice la Parlamentul European
La sediul Parlamentului European de la Bruxelles a avut loc, în perioada 26-28 iunie 2023, conferința „Care for elderly, a priority for the European Union” („Îngrijirea persoanelor vârstnice, o prioritate pentru Uniunea Europeană”), organizată de biroul europarlamentarului Maria Grapini. La eveniment au participat și 30 de reprezentanți ai organizațiilor membre ale Federației Filantropia a Patriarhiei Române.
În cadrul conferinței au fost tratate aspecte actuale ale intervenției în sprijinirea persoanelor vârstnice. Au susținut prelegeri Maria Grapini, membru al Parlamentului European; Andreea Păstârnac, ambasador al României în Regatul Belgiei; pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor - a prezentat activitatea Federației Filantropia în contextul larg al implicării Bisericii Ortodoxe Române în domeniul social; pr. Ilarion Mâță, consilier social al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului - a susținut prelegerea „Îmbătrânirea în România, îngrijire de lungă durată prin Federația Filantropia a Patriarhiei Române”, precum și alți vorbitori.
„În cadrul conferinței s-a subliniat faptul că persoanele vârstnice nu sunt persoane care au nevoie să fie asistate social, ci sunt persoane-resursă, care trebuie valorizate și menținute active în societate. La nivelul politicilor Uniunii Europene este foarte important să se garanteze cumva accesul la servicii de calitate pentru absolut toate categoriile de persoane. Concluzia acestei conferințe este importantă, în primul rând, pentru Federația Filantropia, pentru că am reușit să stabilim câteva contacte și să identificăm câteva modalități practice de accesare a unor linii de finanțare. A avut loc și o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Eurodiaconia, organizație care reunește ONG-uri creștine din întreaga Europă. Au fost prezentate prioritățile strategice de dezvoltare și accesare a fondurilor UE, identificându-se modalități practice de colaborare la nivel transnațional în folosul persoanelor aflate în dificultate. Evenimentul a fost de un real folos pentru Federația Filantropia, aflată într-un plin proces de dezvoltare organizațională, informațiile acumulate cu această ocazie constituind un bun punct de plecare pentru proiecte viitoare”, a declarat părintele consilier eparhial Ionuț Tutea.
La finalul conferinței, europarlamentarul Maria Grapini a prezentat politicile europene cu privire la programele de sprijin dedicate persoanelor vârstnice și rolul acestei întruniri. „Am organizat această conferință cu participarea Federației Filantropia a Patriarhiei Române, cu scopul de a sublinia nevoia de a avea mai multe politici europene și naționale pentru persoanele în vârstă. Am fost recent la ONU, la cea de a 16-a conferință destinată persoanelor cu dizabilități și drepturilor omului. Poziția oficialilor ONU este că persoanele în vârstă trebuie tratate ca persoane vulnerabile și trebuie să avem măsuri clare de incluziune și de asigurare a calității vieții acestora pentru că sunt persoane extrem de importante pentru fiecare dintre noi!”, informează Biroul de presă al cabinetului europarlamentarului.