De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Conferinţă despre ecumenism în seria „Historia Ecclesiastica”
Seria de conferințe și întâlniri „Historia Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească”, organizate prin colaborarea centrelor universitare teologice de la Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi şi Sibiu, a continuat miercuri, 16 martie, cu prelegerea intitulată „Mai este nevoie de ecumenism?”, susținută de pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb. „Conferința părintelui profesor își propune să ofere un răspuns la această mare dilemă a lumii creștine: dialog sau izolare? Deschiderea ecumenică a Ortodoxiei nu este doar o opţiune ce ţine de marele context al dialogului interconfesional, inaugurat în secolul trecut, ci stă sub semnul unui imperativ al mărturiei Evangheliei, pe care în calitate de Biserică apostolică este chemată să o ofere lumii. În acest sens, prezenţa Ortodoxiei la tribuna dialogului ecumenic arată maturitatea şi respectul faţă de propria tradiţie teologică, dar şi dorinţa înnoitoare ca din acest izvor să primească lumină şi alte confesiuni aflate pe drumul căutărilor”, ne-a transmis pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan.
Conferinţa părintelui profesor Ioan Vasile Leb a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri care au încercat să lămurească unele dintre preocupările creştinilor ortodocşi cu privire la implicarea Bisericii în dialogul teologic internaţional. Prelegerea a fost urmărită de un public numeros pe o platformă online.
În continuare, pr. conf. dr. Daniel Buda, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, a prezentat cele două volume dedicate de mediul academic clujean părintelui Ioan Vasile Leb, apreciind această modalitate de cinstire a unui profesor care şi-a închinat întreaga viaţă cercetării. Lucrările omagiale „Istorie și Teologie In honorem pr. prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb” au apărut la Editura Presa Universitară Clujeană în 2021 şi sunt editate de trei dintre ucenicii profesorului: pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan, pr. lect. dr. Paul Bogdan Ivanov şi Daniela Luminiţa Ivanovici.
Ca o concluzie a întâlnirii, părintele profesor Leb a prezentat principalele direcții de cercetare adiacente subiectului prezentat în conferinţă.
În încheiere, pr. prof. univ. dr. Mihail Simion Săsăujan, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi-a exprimat bucuria de a participa la prelegerea urmată de dezbaterea din mediul online, adresând felicitări organizatorilor.
Următoarea conferinţă din seria „Historia Ecclesiastica” va avea loc în 5 aprilie şi va fi susţinută de pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, cu tema „Preocupări și teme de cercetare istorico-ecleziastică în școala doctorală sibiană”.