Având genericul „Pelerinaj de Lumină și Har în cinstea Sfinților”, manifestările prilejuite de hramul Parohiei Straja II , Suceava, au debutat sâmbătă, 17 mai 2025, cu întâmpinarea raclei cu moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, adusă din Episcopia Daciei Felix.
Conferinţa „Imaginea lui Emanuil Gojdu în conștiința românilor transilvăneni” la Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a susţinut conferința „Imaginea lui Emanuil Gojdu în conștiința românilor transilvăneni” la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.
Evenimentul a fost cuprins în calendarul activităților dedicate patronului spiritual al școlii și s-a desfășurat pe 27 februarie în amfiteatrul colegiului, în prezența elevilor și profesorilor.
Preasfințitul Părinte Sofronie a prezentat originea familiei Gojdu, o familie de macedoromâni originari din orașul Moscopole, supranumit și „Florența Balcanilor”. După asediul turcilor, familia Gojdu, alături de alte familii de macedoromâni, părăsește Moscopole și se va așeza la Miskolc, în Ungaria, unde se afla și familia Șaguna. Marele mecenat a dispus înființarea unei fundații care îi va purta numele și care se va adresa, pe baza unor dispoziții foarte precise, „acelei părți a națiunei române din Ungaria și Transilvania, care se ține de legea răsăriteană și ortodoxă”.
Preasfințitul Părinte Sofronie a prezentat şi destinul Fundației Gojdu. Cu regret a amintit vicisitudinile vremii care au generat instabilități politice și care au condus la înstrăinarea bunurilor lăsate prin testament de Emanuil Gojdu națiunii române.
Evenimentul a continuat cu un dialog între elevi și Preasfințitul Părinte Sofonie, care a răspuns întrebărilor adresate de aceștia.
În final, prof. Marchiș Anca-Maria a mulțumit ierarhului şi i-a oferit o medalie omagială cu chipul lui Emanuil Gojdu. Preasfințitul Părinte Sofronie a vizitat Cartea de Aur a Colegiului, un muzeu al spiritului gojdist, iar prof. Birta Radu a făcut o prezentare a acestuia.