Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință internațională de spiritualitate la Galați
În perioada 16-17 iunie, la Galați a avut loc cea de-a 8-a ediție a Conferinței Internaționale „Istorie, Spiritualitate, Cultură. Dialog și Interactivitate”. Ediția din acest an s-a bucurat de prezența a peste 90 de profesori și cercetători din cadrul Universității din Galați, precum și de la alte instituții de învățământ academic din țară și străinătate, dar și alte personalități academice, cadre didactice, preoți, istorici, sociologi, doctoranzi, masteranzi și studenți din România și de peste hotare, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În cadrul conferinței au fost dezbătute, într-un context științific interdisciplinar, o serie de probleme sociale de actualitate din perspectivă istorică, politică și de cooperare, filosofică, socio-culturală și spirituală. Moderatorul evenimentului științific a fost prof. univ. dr. Arthur Tuluș, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
În deschiderea lucrărilor conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit celor prezenți despre importanța și necesitatea comunicării dintre oameni pentru un creștinism fratern, precum și despre respectarea istoriei și a spiritualității pentru a ajunge la un dialog înțelept, constructiv și bine definit.
În cadrul ceremoniei de deschidere a fost păstrat și un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina. Cercetările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universității „Dunărea de Jos” din Galați, acestea fiind indexate în bazele de date internaționale.