Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Conferinţă preoţească în Protopopiatul Blaj
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezidat marţi, 25 mai, lucrările conferinței preoțești de primăvară care s-au desfăşurat în Protopopiatul Blaj. Întâlnirea preoţilor a avut loc în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Blaj III şi a fost precedată de un Te Deum. În acest an, conferința a avut tema „Importanța pomenirii morților și a îngrijirii cimitirelor”, sub genericul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, referatul din cadrul întrunirii a fost susținut de către preotul Claudiu Moldovan, de la Parohia Sânmiclăuș. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu le-a adresat preoților un îndemn duhovnicesc, iar protopopul de Blaj, preotul Ovidiu Pop, i-a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul clericilor din Protopopiatul Blaj.



.jpg)
