În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Conferințe ale preoților din protopopiatele Petroșani și Hațeg
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost prezent marţi, 12 martie, în mijlocul preoților din Protopopiatul Petroșani, cu prilejul conferinței semestriale de primăvară, desfășurată la Biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din municipiul Petroșani.
Conferința a fost deschisă prin cuvântul pr. protopop Gabriel Bulf care a prezentat tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Au susţinut apoi referate pr. Adinel Blentea, de la Parohia Ponor - „Îngrijirea și pastorația bolnavilor” și pr. Dan Vîrban, de la Parohia Lupeni II, referatul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon - purtător al semnelor răstignirii”.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor i-a îndemnat pe preoţi ca în acest an să intensifice grija față de cei bolnavi, săvârșind mai des Taina Sfântului Maslu și vorbindu-le credincioșilor despre rolul mântuitor și sfințitor al suferinței. În încheiere au fost discutate diferite probleme de ordin pastoral-misionar și administrativ.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, iar apoi a participat la conferința semestrială a preoților din Protopopiatul Hațeg.
După cuvântul introductiv al pr. protopop Iuliu Tonca, au fost prezentate referatele: „Hristos - Modelul Păstorului prin excelență. Perspective ale suferinței și pastorației bolnavilor întâlnite în Noul Testament”, de către pr. Daniel Perța Găulea, de la Parohia Ștei, şi „Sfântul vindecător și taumaturg Nectarie de la Eghina”, de către pr. Sucigan Cosmin, de la Parohia Sălașu de Jos.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul le-a vorbit preoţilor prezenţi despre importanța misiunii de duhovnic și a Tainei Sfintei Spovedanii în pastorația credincioșilor din parohie.