În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Conferinţe pastorale în Protoieria Câmpina
În Protoieria Câmpina a avut loc ieri, 10 mai, prima conferinţă pastoral-misionară de primăvară. "În Parohia Buşteni a debutat prima conferinţă din perioada pascală. Au participat preoţii din Cercul pastoral misionar II - Sinaia, cântăreţii, precum şi credincioşii din parohie. Întâlnirea pastorală a fost precedată de săvârşirea Utreniei, a Sfintei Liturghii. Tema conferinţei a fost Taina Sfintei Cununii şi importanţa ei. Până la praznicul Înălţării Domnului, în toate celelalte cinci cercuri pastorale se vor desfăşura conferinţe dedicate Tainei Sfintei Cununii", a declarat părintele protoiereu Costică Dumitru. (I.B.)



.jpg)
