În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au ajuns la final
Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 9-14 decembrie 2021, s-au încheiat, după trei zile în care clericii eparhiei au avut parte de prezentări relevante și dialoguri lămuritoare.
Întâlnirile, desfășurate online din cauza contextului pandemic actual, pentru prevenirea infectării cu noul virus, au adunat clericii din cele cinci protopopiate ale arhiepiscopiei.
Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, chiriarhul locului, preoții protopopiatelor Rădăuți și Suceava II au participat marți la conferințele desfășurate în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului eparhial Suceava. La eveniment s-au reunit și reprezentanții sectoarelor de resort ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, slujitorii sfintelor altare fiind prezenți prin intermediul unei platforme online.
Tema tuturor întâlnirilor clericale a fost dată de specificul anului 2021 în Patriarhia Română: „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Cu acest prilej, Centrul eparhial a transmis fiecărei unități de cult o serie de cărți publicate la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
După ce în ziua de 9 decembrie au prezentat lucrări preoți din protopopiatele Suceava I și Câmpulung Moldovenesc, în zilele de 13 și 14 decembrie, membri ai protoieriilor Fălticeni, Rădăuți și Suceava II au susținut prelegeri în cadrul conferințelor pastoral-misionare.



.jpg)
