Constantin Brâncoveanu în documentele din Şcheii Braşovului

Cele peste 13.000 de documente emise în timpul domniei marelui voievod, precum şi bogatul epos popular ne oferă imaginea unui domnitor ager, nevoit să-şi petreacă cei 26 de ani de domnie pe fundalul unor acute frământări care au precedat domnii scurte şi intrigi numeroase, dovedindu-se un apărător al vieţii creştine. În acest context se includ şi relaţiile marelui voievod cu românii din Şcheii Braşovului, şi drept mărturie stau documentele de aici, în mare parte încă inedite.

Chiar înainte de a urca pe tron, Sfântul Constantin Brâncoveanu se afla în Braşov, la 1674, când avea numai 20 de ani. Atunci se căsătorea cu Marica, fiica lui Neagoe din Popeşti şi nepoata lui Antonie Vodă (1669-1672), fiind trimis de împăciuitorul domn Ghica de a aduce în Muntenia pe Cantacuzinii refugiaţi în Şchei, şi anume pe Pârvu Cantacuzino, vărul său, şi Teodor Balş, ginerele acestuia. Documentele braşovene confirmă prezenţa sa şi a mamei sale Stanca, cât şi a boierilor amintiţi, motiv pentru care cumpără în Şchei două case. În 1707, a aflat de un dubios popas turcesc al lui Hasab-aga şi s-a refugiat la Braşov, dar, aflând că intenţia acestuia nu era defavorabilă, a revenit la tron. Abia urcat pe tron, a oferit autorităţilor braşovene produse ,,din ţară", cinstindu-i cu buţi de vin sau oferind produse pentru piaţa de desfacere a Braşovului, solicitându-le în schimb meşteri argintari, precum Georg May II, pentru împodobirea bisericilor şi palatului său cu argintărie şi vase din delft sau pe Mihail May pentru ferecăturile cărţilor religioase, dar şi postavuri şi meşteri zidari, clopotari. Chiar şi pecetea de domnie a comandat­o la Braşov. Pe 22 ianuarie 1707, Consiliul de război austriac a ordonat judelui braşovean să-l primească pe Brâncoveanu, în cazul în care acesta se retrage în Ardeal.

Conflictul aga Bălăceanu - Brâncoveanu pe teren şcheian

În primii ani de domnie relaţiile cu românii din Şchei au fost mai distante, întrucât aceştia găzduiau aici pe aga Constantin Bălăceanu, care primise diploma de conte din partea autorităţilor transilvănene şi pretindea tronul Munteniei, participând în acest scop pe câmpul de luptă de la Zărneşti, în 1690, de partea austriecilor. Pe coperta interioară a primului Parimiar românesc, descoperit în Şchei, protopopul Vasile Hoban descrie pe scurt acest eveniment, care s-a soldat şi cu moartea agăi Bălăceanu: "Aceasta să să ştie de cănd au venit Tokioliu Grof (n.r. guvernatorul Ardealului, Groful Teleki) cu Costantin Vodă Brâncoveanu, la Zărneşti de

s-au bătut cu Ginerareşul Heaizăr (n.r, conducătorul trupelor austriece, generalul Heisler) şi cu Aga Constantin Bălăceanu, luni spre marţi sara, la apusul soarelui. Război iute au fost, căt nu se poate spune şi au spart pre neamţi turcii curuţi, muntenii tătătăşti şi au perit şi Aga Bălăceanul şi ginerareşul ţărăi Ardealului Tealeki Mihai şi pre Haizăr l-au prins rob. Meseţa (luna) oct. dni (ziua) 12 1690. Şi am scris eu Pop Văsii snă (fiu) protopop Văsii ot Ţerkov ot Şcheai Hoban". Autorul este imparţial şi motivul este uşor de intuit, pentru că nu putea scrie nici împotriva domnului Brâncoveanu, care-i miluise cu atâtea danii, şi nici împotriva agăi Bălăceanu, care până atunci se afla oaspete al Şcheiului (de la 1688), alături de mama soacră, Doamna Maria Cantacuzino, soţia lui Şerban Vodă, şi coconul ei Gheorghe Cantacuzino, care purtau o declarată ură lui Brâncoveanu. Aga Bălăceanu avea un singur fiu, pe Ioan, mort şi el pe câmpul de luptă, rămânând moştenirea sa soţiei Maria şi celor trei fiice (Smaranda, Elena şi Maria): "Doamna Maria Bălăceanu, după lupta de la Zărneşti mai rămâne doar puţin în Şchei, donând bisericii viile de la Topoloveni, cu casă şi cu teasc şi cu toate vasele ce trebue", cum se consemnează în vechiul Catastif al bisericii, la pagina 95, şi din venitul lor s-ar ridicat la 1733 vechiul paraclis de nord al bisericii din Şchei. Plecând din Şchei, s-a călugărit la Mănăstirea Dintr-un Lemn în ţinutul Vâlcei, unde a murit în 1723. Smaranda, căsătorită cu negustorul şi protejatul lui Brâncoveanu în Şchei, Apostol Manu, la care Brâncoveanu ţinea ascunşi banii săi, a rămas în Şchei, ca şi surorile sale Elena şi Maria.

În arhiva din Şchei, s-a descoperit o cronică inedită a Bătăliei de la Zărneşti, scrisă la 1858 de cunoscutul protopop Bartolomeu Baiulescu, intitulată ,Bătaia cu turcii la Zărneşti şi Tohan sub Peatra Craiului în districtul Braşovului, dto.21 august 1690, cu pomeniri scurte de la începutul veacului acesta, despre întâmplări ale Ţării Ardealului", pe care din circumstanţe de spaţiu nu o reproducem.

Hrisoavele brâncoveneşti

În ciuda faptului că Brâncoveanu a poposit în Şchei doar de două ori, legăturile sale cu românii de aici au fost permanente şi aceasta o confirmă şi numeroasele hrisoave emise exclusiv pentru aceştia, şi nu pentru cetatea Braşov, acestea păstrându-se şi azi în arhiva muzeului din Şcheii Braşovului.

Primul hrisov a fost emis în 28 martie 1694, după epuizarea conflictului cu partida adversă reprezentată de aga Constantin Bălăceanu, în care voievodul a scutit de bir pe românii braşoveni "care se hrănesc cu negoţ braşovenesc aici în târgul domniei mele, în Bucureşti şi printr-alte târguri cu prăvălii şi cu altă hrană, afară pre la sate, în ţara Domniei Meale...". După un an, la 28 noiembrie 1695, a emis un hrisov pentru Biserica din Şchei, scutind de orice dajdie viile acesteia din Dealul Topolovenilor-Piteşti. Şi tot după un an, la 28 noiembrie 1696, a emis un alt hrisov, de data aceasta pentru "oierit". În 1701, ianuarie 5, a reînnoit hrisovul din 1694, adăugând că "de s-ar întâmpla de marea nevoie să mai iasă nescaiva negustori din Şcheai cu carele lor şi ar veni aici în ţară... să să aşeze şi aceia... de cătră niminea opreală să nu aibă".

Aceste bune relaţii cu voievodul muntean l-au determinat pe cronicarul maghiar Mihail Cserei să constate, chiar dacă nu-i convenea, că "Rumâni din Şchei însă nicidecum nu voiră să fie sub autoritatea papistăşească (catolică)... patron mare fiindu-le voievodul muntean (Brâncoveanu), de dragul căruia nici împăratul (Austriei) nu le poate trece peste voinţă". Pentru că vameşii de la Câmpulung nu le-a respectat întru totul privilegiul domnesc, şcheieni se plâng voievodului şi acesta emite un nou hrisov adresat direct "slujilor Domniei Mele, vameşilor ot Câmpina", cerându-le să respecte întru totul privilegiile şcheienilor. Aşezându-se deplin aceste dispoziţii, abia la 23 noiembrie 1712 voievodul a emis un nou hrisov, avertizând pe vameşi, "schilerii de la schele", că iau prea mare vamă. După un an, la 8 ianuarie 1713, a reînnoit şi hrisovul privind "oieritul", înlesnind mijloacele de transport a vinurilor spre casele şcheienilor.