Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Copiii de la Valea Plopului au fost în vacanţă la Mănăstirea Caraiman
La inițiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, 200 de copii din Centrul Social Pro Vita pentru născuți și nenăscuți al Parohiei Valea Plopului din Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu alţi copii din comunitatea parohială, au participat la o tabără organizată în vacanța intersemestrială la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Timp de o săptămână, copiii au beneficiat de masă gratuită, iar părintele arhimandrit David Petrovici, stareţul mănăstirii, s-a îngrijit de buna desfăşurare a activităţilor educaţionale şi recreative pentru copii.
„Ne-am bucurat de faptul că am putut reveni cu copiii aici, la Mănăstirea Caraiman, pentru a doua oară în această iarnă, mai ales că am fost sprijiniți în acest demers de Părintele Patriarh Daniel, căruia îi mulţumim pe această cale”, a declarat Părintele Nicolae Tănase, parohul de la Valea Plopului.



.jpg)
