După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Copiii, mai aproape de Biserică“ la Giurgiu
Episcopia Giurgiului, prin intermediul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul, desfăşoară cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie proiectul "Copiii, mai aproape de Biserică!", care are ca scop educarea copiilor în spiritul iubirii, al prieteniei şi al bunei înţelegeri, dar şi cunoaşterea adevăratelor valori, prin diferite schimburi de experienţă, vizite şi pelerinaje, explicarea Sfintelor Taine ale Bisericii ş.a. Ca urmare a parteneriatului educaţional încheiat între Episcopia Giurgiului şi Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" din municipiul Giurgiu, peste 60 de elevi merituoşi au participat vineri, 25 noiembrie, alături de pr. paroh Tudor Georgian, la Slujba Acatistului Sfântului Mucenic Fanurie la Biserica "Buna Vestire" din Giurgiu. La final, tinerilor li s-a explicat modul în care este făcută Proscomidia şi au primit răspuns la întrebările legate de importanţa şi simbolistica ei sau despre participarea la Sfintele Taine ale Bisericii.



.jpg)
