Copiilor le place să studieze Religia

În contextul dezbaterii noului proiect de lege a învăţământului - în care se prevede excluderea Religiei din trunchiul comun de materii la nivel liceal -, prezentăm concluziile unui studiu constatativ, realizat anul trecut de Constantin Cucoş, profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi, împreună cu asistentul Adrian Labăr, despre „Consecinţele educaţiei religioase asupra formării conduitelor tinerilor. Perspectiva beneficiarilor“. Cum percep actualii sau foştii elevi importanţa orei de religie în formarea lor spirituală, umană, socială? Se poate constata o îmbunătăţire a conduitele copiilor şi tinerilor, ca urmare a introducerii religiei în şcoli? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care îşi găsesc răspunsul în cele ce urmează.

O serie de luări de poziţie din ultimul timp cu privire la formarea spirituală prin ora de religie sau cele vizând statutul simbolurilor religioase în spaţiul educaţional ne-au determinat să realizăm o sondare a percepţiei principalilor beneficiari - elevi şi foşti elevi - care, în ultimii 16 ani, au primit în şcoală o educaţie religioasă. Considerăm că înainte de a ne lăsa seduşi de unele „voci“ ce vin dinspre o serie de paliere ale societăţii civile sau din direcţia factorilor de decizie, este corect şi obligatoriu să-i întrebăm direct pe cei care au beneficiat de o formare religioasă care este părerea lor în legătură cu această chestiune. (...)

Prin ce devine valoroasă ora de religie?

În orice studiu constatativ trebuie identificate elementele de suprafaţă, conduitele expresive care dau seama de structurile de „adâncime“ ale personalităţii umane. În cazul nostru, trebuie să decupăm acele elemente manifeste ce denotă un anumit relief interior, dimensionat în concordanţă cu valorile creştine. Aşadar, ce trebuie evaluat şi apreciat? Care sunt elementele „referente“ ale valorizării efectelor educaţiei religioase din şcoală? Considerăm că rezultatele elevilor se compartimentează în următoarele structuri achizitive:

1. Cunoştinţe specifice de ordin religios, integrate şi semnificate corespunzător din punct de vedere cultural.

2. Capacitatea de activare şi aplicare a achiziţiilor cognitive, afective, atitudinale, valorice specifice etosului creştin.

3. Conduite religioase stabile şi trăsături de personalitate.

Diapazonul conduitelor generate de însuşirea valorilor religioase este destul de larg, el dând seama atât de atitudini şi valori personale, interiorizate adânc în infrastructura psihică a persoanei (sentimente, atitudini, crezuri, valori etc.), dar şi comportamente supra-individuale, pro-sociale, grupale (întrajutorare, altruism, solidaritate, activism social). (...)

În panoplia valorilor comportamentale induse de conexiunea cu spiritualitatea religioasă includem mai multe categorii:

- conduite morale (cinstea, dragostea de adevăr şi dreptate, iubirea semenilor, altruismul, modestia, generozitate, milostenia, iertarea);

- conduite sociale (toleranţa, mila, răbdarea, întrajutorarea, jertfirea);

- conduite spirituale (credinţa în Dumnezeu, pioşenia, practicarea virtuţilor creştine, cultul morţilor, misionarism şi activism religios).

În cele ce urmează, am încercat să operaţionalizăm aceste conduite, să identificăm o serie de corelate comportamentale concrete ce se pot evidenţia prin diferite instrumente specifice investigaţiei psihopedagogice.

Impact puternic asupra formării personalităţii armonioase

Rezultatele cercetării efectuate confirmă faptul că educaţia religioasă are un impact puternic asupra formării personalităţii armonioase a tinerilor. În plus, se evidenţiază reverberaţiile pozitive asupra dezvoltării credinţei şi comportamentului religios asupra coerenţei comportamentale şi stabilităţii intra-psihice. Pe de altă parte, există un efect evident al educaţiei religioase şi al poziţionării religioase asupra dezvoltării laturii morale şi a comportamentelor prosociale, al implicării active în spaţiul socio-cultural al tinerilor.

Analizele finale obţinute prin această investigaţie ne permit propunerea unui model al explicării influenţei educaţiei religioase asupra implicării sociale şi a comportamentelor civice în rândul tinerilor, model ce va trebui rafinat şi testat prin intermediul unor cercetări viitoare. Astfel, deşi educaţia religioasă are un efect mai puternic asupra profilului religios al tinerilor decât alte incidenţe educative, acestea împreună determină profilul moral al tânărului de astăzi, ce se defineşte existenţial nu numai prin dimensiuni pragmatice, materiale, ci şi spirituale, valorice.

Ne-a interesat să cunoaştem care este ierarhia factorilor educogeni în formarea religioasă. Subiecţii au fost rugaţi să răspundă la următoarea întrebare: „Care este ponderea următorilor factori (în %) asupra valorilor şi conduitelor religioase ale dv.?“ . Mai jos avem menţionaţi factorii şi procentele aferente atribuite de către subiecţi.

Şcoala  20,11%

Părinţii Â33,94%

Bunicii  18,01%

Preotul paroh  19,78%

Alţii factori  8.91%

Observăm că educaţia religioasă realizată prin şcoală ocupă locul al doilea, ca importanţă, ceea ce demonstrează temeinicia preocupărilor actuale de menţinere a disciplinei şcolare pe întreg ciclul de învăţământ.

Aşadar, prin combinarea acestor factori se poate realiza un continuum şi o complementaritate de acţiuni deosebit de importante ca impact şi consecinţe.

Rezultatele obţinute confirmă cercetările anterioare asupra factorului religios

O analiză individuală a răspunsurilor subiecţilor privind efectele orelor de Religie denotă o influenţă de peste 70% a acesteia (medii ale aprecierilor între 4 şi 5 pe o scală de la 1 la 6) asupra laturii morale şi a comportamentelor civice ale tinerilor, învăţându-i reguli de bună purtare în relaţiile cu ceilalţi, dezvoltându-le sensibilitatea în raporturile cu alteritatea, apropiindu-i mai mult de Dumnezeu, putând considera că ceea ce au învăţat în cadrul orelor de Religie îi vor ajuta pentru înţelegerea multor aspecte ale vieţii. Se remarcă totuşi un punct încă insuficient dezvoltat, referitor la atitudinea profesorilor de religie în ceea ce priveşte înţelegerea şi apropierea de tineri, atitudinea de sfătuitor atunci când aceştia au nevoie (deşi chiar şi pe aceste aspecte aprecierile tinerilor sunt pozitive). Interesant aici este faptul că aceste rezultatele sunt aproximativ la fel atât pentru elevii de gimnaziu şi liceu, cât şi pentru studenţi, acest lucru eliminând posibilitatea apariţiei unui efect de faţadă în răspunsurile subiecţilor.(...)

Analizând diferenţele de gen existente, s-a constatat o orientare mai mare faţă de dimensiunea pozitivă a educaţiei religioase a subiecţilor de gen feminin, comparativ cu cei de gen masculin, privind manifestarea unor practici religioase cotidiene, implicarea socială, generozitatea, adoptarea unor practici religioase profunde, a unor comportamente civice şi activarea profilului moral general sau a moralei creştine. De remarcat este şi faptul că nu există diferenţe semnificative între percepţia băieţilor şi a fetelor asupra educaţiei religioase, efectele acesteia fiind aproximativ identice, indiferent de variabila gen.

Trebuie precizat faptul că rezultatele obţinute de noi sunt consistente cu cele obţinute de numeroşi cercetători care au studiat efectele factorului religios şi ale educaţiei religioase asupra personalităţii indivizilor.

Interpretări finale, concluzii şi sugestii

1. Se atestă deja o experienţă semnificativă de predare a religiei în şcoli, având consecinţe vizibile, ce poate fi evidenţiată la mai multe niveluri. O demonstrează profesorii de religie, prin acţiunile şi rezultatele lor didactice de zi cu zi, se evidenţiază la nivelul beneficiarilor - elevi şi foşti elevi -, ce au devenit mai sensibili la fenomenele de credinţă şi ale căror conduite devin mai conforme cu valorile religioase, o arată societatea în ansamblul ei ce caută noi linii de reformare spirituală, o probează cei care se apleacă asupra statutului orei de religie (factori de decizie din Biserică şi învăţământ) în perspectiva creşterii calităţii predării acestei discipline.

2. Se constată în mod evident rolul religiei de integrator cultural şi de factor de formare a conştiinţei şi comportamentului persoanei. Prin intermediul acestei discipline, elevul are acces la semnificaţii şi valori, la răspunsuri privind viaţa concretă şi sensul existenţial, la perspective de scurtă, dar şi de lungă durată. Prin intermediul ei privim în imediat, dar scrutăm şi zări îndepărtate, ce ne cheamă. Se va evita, astfel, formarea unor viziuni înguste, trunchiate, parcelate asupra existenţei, se pot elimina construcţii „schizofrenice“ ale personalităţii prin centrări unidirecţionale sau prin înrădăcinări în fundamente echivoce, distante, contradictorii, antinomice.

3. Din punct de vedere instituţional, organizatoric şcoala rămâne autonomă, echidistantă, „laică“, dar din punct de vedere cultural ea trebuie să se situeze la confluenţa mai multor formaţiuni spirituale (religie, filosofie, ştiinţă, ideologie etc.) pe care le va capta în mod specific. Se cam exagerează în legătură cu laicitatea ei - înţeleasă simplist, mecanic, autarhic şi cu principiul despărţirii unei instituţii de stat (Şcoala) de Biserică. Ar fi mai nimerit să vizăm confluenţele, legăturile, simfoniile şi mai puţin deosebirile, rupturile, dizarmoniile.

Necesitatea unei reţele de influenţe educative, având conotaţie religioasă

4. Se constată importanţa unei predări interdisciplinare, conexată cu alte seturi de valori, ce vin dinspre o multitudine de discipline. Succesul educaţiei religioase în plan formativ este asigurat de o completitudine a stimulilor valorici, şi nu de o livrare parcelată, unidirecţională. Predarea se cere a fi făcută într-un mod multireferenţial, interdisciplinar, polivalent, sub aspectul conţinuturilor vehiculate sau al metodelor de realizare. Două ar fi consecinţele acestui principiu: a) profesorul să dispună şi să activeze la lecţie o cultură bogată, multidisciplinară (ceea ce obligă la o competenţă culturală pe măsură), inclusiv extra-religioasă, ce excede câmpul teologic propriu-zis şi b) să se pună bazele, explicit şi deliberat la nivelul şcolii, a unei reţele de influenţe educative, cu o conotaţie religioasă, ce vin dinspre disciplinele „clasice“ - literatură, istorie, arte, ştiinţe etc. (ceea ce presupune o regândire a programelor analitice ale celorlalte discipline, o „calibrare“ şi o redefinire a lor în consens cu aceste potenţialităţi).

5. Rezultatele educaţiei religioase tind să se edifice, să se completeze şi să se maturizeze în timp. Unele dintre ele se pot constata imediat, altele vor surveni în timp. Într-o bună măsură ele deja se pot constata. Prezenţa masivă a tinerilor la biserică şi implicarea lor sub marca creştină sunt semne elocvente. E bine, totuşi, să fim realişti în ceea ce priveşte materializarea exactă a rezultatelor instruirii şi formării religioase. Nu ne putem aştepta numaidecât la rezultate imediate, pe scurtă durată, de fapt de …scurtă durată! Să nu disperăm şi să nu sperăm la mai mult decât o îngăduie dinamica normală a unei dezvoltări psihogenetice. Natura umană nu poate fi forţată nici atunci (mai ales atunci!) când este vorba de însuşirea unor valori religioase. În fond, orice act formativ asta înseamnă: să sădeşti ceva cu gând bun şi să ai apoi răbdare, căci rodirea, de bună seamă, va veni la timpul ei - ea nu apare peste noapte, forţat, intempestiv.

6. Mai putem sugera, interpretând unele rezultate ale cercetării, că nu ar fi rău ca sistemul de validare a cunoştinţelor la acest obiect de studiu să urmeze specificul conduitelor şi valorilor religioase, în sensul recurgerii la formule mai puţin rigide, cu iz administrativ, pe care îl presupune actualul sistem de notare prin cifre. Suntem de părere că tipurile de conduite edificate de educaţia religioasă nu pot fi cuantificate precum competenţele de calcul la matematică sau de respectare a regulilor bunei vorbiri la gramatică. Evaluarea prin aprecieri verbale, prin încurajări, prin ratificări, prin îndemnuri, prin punerea în situaţie, prin somaţii, prin calificative pare a fi mult mai „umană“ şi mai apropiată de „spiritul“ acestei discipline. De altfel, sistemul dual de evaluare (prin simboluri cifrice dar şi prin calificative, eventual prin descripţii verbale, apreciative) pare a se generaliza, la nivel european, cel de-al doilea tip (prin calificative) fiind pus în practică pentru disciplinele vocaţionale (arte, sport, deprinderi practice). Ar apărea o problemă doar atunci când religia ar deveni o disciplină de examen sau concurs - dar şi în această situaţie s-ar găsi soluţii adecvate pentru o discriminare cantitativă circumstanţială.

„Nota“ orei de Religie

7. Investigaţia realizată în mediul educaţional local (şcoli şi facultăţi din Iaşi) arată că percepţia dinspre beneficiari a orei de religie atinge o cotă de aproximativ 7 pe o scală de la 1 la 10.

„Nota“ acordată nu se referă în nici un fel la calitatea predării religiei (acest aspect se poate evidenţia printr-un alt design investigativ, fără a apela numaidecât la beneficiari - aceştia neavând competenţe în a evalua calitatea actului didactic!). Prin instrumentele folosite, s-a vizat măsurarea doar a reprezentării pe care o au beneficiarii despre acest obiect de studiu. Considerăm că această disciplină este bine percepută, comparativ cu multe altele (să ne închipuim care ar fi percepţia de către elevi a orei de matematică sau fizică - nu cred ca s-ar atinge nota cinci!). De bună seamă această plasare - ce dă seama de reprezentări şi de expectanţe ale elevilor - constituie un mare avantaj ce trebuie exploatat de către profesorul de religie. Copiilor le place să studieze religia şi simt că la această disciplină sunt în apropierea unor seturi de cunoştinţe şi valori cu adevărat semnificative pentru existenţa lor. De aici trebuie să plecăm în perfecţionarea demersului nostru educativ.

8. În ceea ce priveşte funcţionalitatea iconografiei adiacente educaţiei religioase (problemă discutată în ultimul timp în unele medii), deducem aportul pozitiv al prezenţei însemnelor religioase în şcoli. Din moment ce religia este o disciplină şcolară, e firească difuziunea unor reprezentări de acest tip, în perimetrul educaţional. Excluderea acestora echivalează cu încercarea de îndepărtare a oricărei „iconografii“ specifice unui discipline şcolare (fotografii cu poeţi, scriitori, oameni de ştiinţă, alte reprezentări cu un conţinut didactic expuse în tot spaţiul şcolar). În plus, e un prilej de marcaj identitar, de subliniere a apartenenţei spirituale şi de solidarizare comunitară în jurul unor valori comune. Icoanele nu se reduc doar la simple mijloace de învăţământ, ele devin obiecte culturale ce funcţionează ca o pecete simbolică unificatoare şi edificatoare. Ele sunt produse ale activităţii didactice - de la orele de religie sau de la cercurile de specialitate -, ce în mod obligatoriu trebuie expuse (ca şi lucrările de la desen, eseurile sau poeziile de la literatură, creaţiile de la disciplinele tehnice etc.).

9. Am mai sugera realizarea unor stagii de perfecţionare a profesorilor de religie (obligatorii, conform legislaţiei în vigoare, o dată la cinci ani) în direcţia îmbunătăţirii relaţionării şi medierii didactice cu elevii. În programele de formare continuă a acestora nu trebuie să lipsească topici precum cunoaşterea particularităţilor de vârstă a elevilor, comunicarea didactică, consiliere educaţională, strategii de intervenţie în grupuri, medierea conflictelor, pedagogie interculturală, psihoterapie.

10. Rezultatele investigaţiei, precum şi unele sugestii venite dinspre profesorii de religie ne vor ajuta să vizăm în perspectivă următoarele ţinte de perfectare a unor componente didactice precum: regândirea programei încă supraîncărcată, pe alocuri chiar îmbâcsită şi tematic perfectibilă, revizuirea politicii de construire şi difuzare a manualelor, îmbunătăţirea strategiilor şi metodelor de predare, rafinarea formelor şi tehnicilor de evaluare, îmbunătăţirea modalităţilor de formare iniţială şi continuă a profesorilor de religie.

▲ Cercetarea s-a desfăşurat pe un total de 638 de subiecţi, elevi de gimnaziu şi liceu din oraşul Iaşi, precum şi studenţi de la Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi. Din totalul subiecţilor, 326 sunt studenţi în anii I, II şi III (148 de la profilul real şi 178 de la profilul uman) şi 308 sunt elevi (173 sunt elevi de gimnaziu din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a şi 135 de elevi de liceu, din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a), un număr de 4 subiecţi neprecizându-şi nivelul studiilor.