Intrarea în biserică a Maicii Domnului celebrată la Reședința Patriarhală

Biserica Ortodoxă Română a celebrat astăzi, 21 noiembrie, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca „Vovidenia”. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii săvâr­șite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Re­șe­­dinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre simbolismul acestei sărbători, precum și despre istoria apariției sale și a generalizării prăznuirii ei în toată Biserica.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit mai întâi despre înțelesul duhovnicesc al sărbătorii, care ne îndeamnă la pregătire pentru praznicul Nașterii Domnului. „Această sărbătoare a fost așe­zată la șapte zile de la începutul Postului Nașterii Domnului pentru că Maica Domnului este model de pregătire duhovnicească pentru Nașterea lui Hristos. Înțelesurile duhovnicești ale acestei sărbători privesc modul în care trebuie să urmăm pilda Maicii Domnului pentru ca Hristos Domnul, în mod tainic, duhovnicesc, să Se nască în peștera trupului nostru și să Se așeze în ieslea sufletului nostru, adică în gândirea și simțirea noastră duhovnicească. Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică sau în templu se numește așa pentru că templul din Ierusalim era o preînchipuire sau prefigurare a Bisericii lui Hristos. Templul era și prefigurare a lui Hristos Însuși pentru că în templu era cinstită în modul cel mai solemn prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului. De aceea, în rugăciunea de inaugurare a templului, Solomon Îi cere lui Dumnezeu să fie ochii și urechile Lui deschise ziua și noaptea și să asculte pe cei care se roagă în templu și cheamă numele Lui”, a spus Preafericirea Sa.

„Templu însuflețit, biserică sfințită și rai cuvântător”

Întâistătătorul Bisericii noastre a prezentat apoi modul în care a apărut această sărbătoare și felul în care ea s-a generalizat în toată Biserica. „Celebrarea acestei sărbători începe cu sfințirea unei biserici construite de împăratul Justinian pe colina Moria, acolo unde, în timpul lui Solomon, fusese construit templul, care avea o valoare deosebită, aducând poporul la rugăciune și realizând unitatea spirituală a evreilor. Biserica respectivă a fost sfințită la 21 noiembrie 543. Acest lăcaș de cult a fost numit «Sfânta Maria cea Nouă». Faptul că această biserică a fost construită pe locul templului lui Solomon a avut un impact deosebit în conș­tiin­ța imnografilor și a predicatorilor creștini. Așa se face că la sfârșitul secolului al 7-lea și începutul secolului al 8-lea, Sfântul Ierarh Gherman, Patriarhul Constantinopolului, și Sfântul Andrei Criteanul au rostit mai multe predici despre cinstirea Maicii Domnului, cuvântări cu conținut teologic care au arătat cum Dumnezeu a lucrat pregătirea lumii pentru primirea lui Hristos. Astfel, de la sfârșitul secolului al 6-lea și până la începutul secolului al 8-lea, s-a ajuns la identificarea Maicii Domnului cu taina templului din Ierusalim pentru că sărbătoarea sfințirii bisericii lui Justinian din Ierusalim s-a extins la Constantinopol. Atunci s-a dat o interpretare teologică mistagogică, spunân­du-se în predici că Maica Domnului este «templu însuflețit, biserică sfințită și rai cuvântător». Astfel, s-a conturat mai bine numele sărbătorii, care a luat amploare. Imnografii au compus slujbe și cântări bazate pe predicile celebrilor oratori amintiți și, astfel, în secolul al 11-lea avem întreaga slujbă a sărbătorii. Acestea s-au extins în toată Ortodoxia. (...) În secolul al 18-lea, Nicodim Aghioritul a scris trei canoane despre această sărbătoare, întărindu-se astfel şi mai mult aprofundarea duhovnicească a sărbătorii Intrării Maicii Domnului în biserică”, a spus Preafericirea Sa.

Maica Domnului este modelul isihaștilor

Patriarhul României a vorbit în ultima parte a cuvântului său și despre evenimentul propriu-zis al venirii pruncei Maria la templul din Ierusalim și despre modul în care ea s-a pregătit pentru a deveni Născătoare de Dumnezeu. „Maica Domnului a intrat în templul din Ierusalim la vârsta de 3 ani, și rămâne doisprezece ani. Aici se afla o școală pentru fete, care învățau să citească Scripturile, să ajute la întreținerea veșmintelor, la curățirea vaselor sfinte și toate cele necesare pentru buna funcționare a templului. Templul din Ierusalim, construit de Zorobabel, avea, pe lângă lăcașul propriu-zis, și o mulțime de anexe. În aceste anexe locuiau femei vârstnice văduve, care se ocupau de instruirea acestor fete. La vârsta de 15 ani, tinerele se întorceau acasă, iar majoritatea se căsătoreau. Fecioara Maria, însă, a fost încredințată Dreptului Iosif și ea nu s-a căsătorit, dorind să fie întru totul dedicată Domnului. În secolul al 14-lea, Sfântul Grigorie Palama vorbește despre Maica Domnului care și-a sfințit mintea și sufletul, șezând mai mult timp în Sfânta Sfintelor. Înainte de robia babilonică, în Sfânta Sfintelor din templul lui Solomon se afla Chivotul cu tablele Legii, mana din ­pustie și toiagul lui Aaron, ca prefigurări ale Sfintei Euharistii, Sfintei Evanghelii și Sfintei Cruci. După robia babilonică, acest Chivot a dispărut, nemaifiind în Sfânta Sfintelor. De aceea, a fost posibil ca această fetiță curată să poată avea acces în Sfânta Sfintelor. Sfântul Grigorie Palama spune că prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu la templu, prin rugăciune aproape neîntreruptă și prin hrănire cu hrană duhovnicească de la îngeri, Maica Domului s-a pregătit să fie ea însăși templu al lui Dumnezeu pentru că din ea Se va zămisli și naște Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Grigorie Palama a mai spus și că Maica Domnului este modelul isihaștilor, care își sfințesc mintea și sufletul prin rugăciune neîncetată, prin iubire față de rugăciune, împărtășindu-se de harul lui Dumnezeu. Așadar, Maica Domnului a ajuns în cei doisprezece ani de ședere la templu la îndumnezeire, la sfin­țirea completă a umanității sale, ca să-L poată primi pe Hristos”, a afirmat Preafericirea Sa.