Creştinul în faţa alegerilor

Alegerile preziden­țiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin. Aștep­tările sunt mari, iar noi vom trăi și vom vedea. Ca preot român într-o parohie multietnică americană, nu sunt în măsură să comentez mai mult fără a fi acuzat că mă asociez partinic. Atunci, ce mai fac și eu pe aici?

Ca preot, deci într-o poziție cu o oarecare influență, dată bine­înțeles mai mult de funcție decât de valoare, mi se adresează deseori întrebarea, picată de-a dreptul din eternul Caragiale: „Noi cu cine votăm?”. Sigur, acum e prea târziu, o să ziceți, ai cam pierdut trenul. E vorba despre America, în România urmează votarea. Da, dar totuși e greu de dat un răspuns și bun și creștin la o asemenea întrebare, chiar și după ce voturile au fost numărate. Aflându-mă păstor al micii turme pe care mi-a încredințat-o Arhipăstorul nostru, trebuie să-mi iubesc toate oile, la fel, fără părtinire, sau măcar să încerc. Trebuie să-i mângâi și pe republicani și pe democrați, și pe consumatori și pe frugali, și pe ecologiști și pe industriali. Cum o alegere de mijloc nu mai există de mult, mă regăsesc de multe ori într-un joc riscant de echilibristică duhovnicească, încercând să împac toate proverbialele capre cu respectivele lor verze.

Geneza acestui „embaras de choix”, de export american, este că nici o alegere nu mai vine singură, ci doar la pachet. Vrei politici sociale mai bune pentru cei mai defavorizați, ia și un avort complementar. Vrei mai multă libertate religioasă, o să te bucuri și de un capitalism mai neaoș. Vrei economie mai bună, adio asigurări medicale gratuite. Vrei egalitate și justiție socială, te trezești și cu o doză maximă de propagandă LGBTQ+ presărată peste tot. Orice alegere de bun-simț faci, până la urmă se metamorfozează într-un compromis.

Și ce, nu e bun compromisul? O idee pe care au îmbrățișat-o mulți americani e să voteze după principiul „single issue”. Adică, pentru că toți sunt până la urmă „tot o apă și un pământ”, dacă eu am o idee politică fixă, restul platformei candidatului nu mă mai interesează. Unii americani votează cu democrații pentru că sunt fixați pe ideea „pro-choice” sau „social justice”. Că prin alte politici economia suferă și îngrădirea libertății religioase devine ea însăși un prilej de injustiție se transformă în lucru secundar. La fel, alții preferă platforma republicană pentru că susține libertatea religioasă sau valorile morale tradiționale, în ciuda faptului că alte politici „la pachet” pot duce la o scădere a protecției sociale pentru anumite categorii defavorizate sau posesia liberă de arme poate alimenta violența gratuită (în școli, spații publice etc.).

Creștin fiind, ideea de „single issue” nu-mi satisface întru totul criteriile vieții în Hristos, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (Timotei 2:4). O fixație pe o singură idee, oricât de bună ar părea la prima vedere, ne poate îngusta perspectiva până la orbire.

Cotrobăind după un răspuns mai bun și mai creștin, am aflat că Sfântul Paisie Aghioritul a fost și el întrebat odată, înainte de alegeri, cum să voteze cineva. El a spus: „Votați-l pe cel care credeți că este cel mai bun; pe cel care îl iubește pe Dumnezeu și țara noastră”. Întotdeauna însă i se dădea același răspuns: „Toți sunt la fel, părinte”. Atunci a adăugat sfântul: „Ei bine, uitați-vă. Toți măslinii sunt la fel; toți sunt afectați de aceeași boală numită dakos (e vorba de un parazit, musca măslinului sau Bactrocera oleae, pentru curioși). Cu toate acestea, unii sunt afectați 100% de ea, alții 80%, iar alții 50%. Cum avem nevoie de măslini, trebuie să-i căutăm pe cei care sunt afectați cel mai puțin. Când mergem la vot, trebuie să avem mereu în vedere două lucruri: a) cât de mult îl iubește candidatul pe Dumnezeu și este astfel un membru conștient al Bisericii și b) cât de mult își iubește țara și se ocupă doar de interesele ei, nu de ale sale. Dacă cineva folosește un alt criteriu pentru a vota, acționează din interese proprii și nu se comportă ca un adevărat creștin. Mai târziu, dreptatea divină îl va face să plătească pentru greșeala sa” (sursa, Elder Paisios of the Holy Mountain). 

La o primă vedere, și acest răspuns pare a urmări într-un fel tot criteriul „single-issue”. Candidatul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și țara sa. Ideea urmărită însă nu este o preocupare oarecare de ordin social, politic sau cultural, ci însuși pilonul central al creștinismului: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta” (Marcu 12:30-31). Orice alt criteriu este preferențial, părtinitor, egoist, compromis. În plus, sfântul nu se sfiește să afirme imperfec­țiunea oricărui candidat sau platforme, care este de fapt imperfecțiunea noastră, a tuturor. Câți dintre noi putem spune că iubim pe Dumnezeu la maximul cerut de sfințenia Sa? „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5:48). Misiune de-a dreptul imposibilă, dacă nu participăm în lucrarea harului desăvârșitor.

Suntem oameni imperfecți conduși de alți oameni imperfecți. „Toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu”  (Romani 3:23). Am schimbat voit citatul biblic pentru că mi se pare că traducerea englezească a lui „ὑστεροῦνται τῆς δόξης τοῦ Θεοῦ“ ca „has come short of the glory of God”, literalmente „n-au ajuns până la slava lui Dumnezeu”, exprimă mai bine neputința participării noastre integrale în lucrarea harului. Cu toate inten­țiile noastre bune, nu atingem înălți­mea și rămânem jos, scu­fun­dați în problemele noastre de humă. Chemarea este însă ca din humă să devenim rai, să alegem, tină fiind, să discernem în om cerul, de la vlădică până la opincă.

Vă las cu un ultim îndemn de la Iosua Navi, liderul poporului Israel, care, provocându-i pe israeliți să aleagă cui vor sluji, le spune „Iar de nu voiți să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui voiți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le-au slujit părinții voștri din Mesopotamia, sau dumnezeilor Amoreilor, în a căror țară locuiți; cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua Navi 24:15).