După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Corul „Byzantion“ a concertat în Franţa şi Polonia
Corul "Byzantion" din Iaşi, dirijat de Adrian Sîrbu, a concertat la Abatia Pontigny din Bourgogne, Franţa, pe 25 iulie 2010. Concertul a fost precedat de o conferinţă susţinută de Andrei Paleologul, doctor în istorie, expert pe lângă UNESCO, intitulată "Bizanţ după Bizanţ - fresce şi icoane din România". Corul "Byzantion" a permis publicului să descopere o cultură şi o altă tradiţie muzicală. "A fost o oportunitate pentru noi de a călători prin timp şi a obţine o idee despre ce ar putea fi un cor mănăstiresc, de a înţelege cum puteau cânta aceşti studenţi şi să umple o abatie ca Pontigny", a subliniat Jean-Louis Benoit, preşedintele Asociaţiei Prietenii de la Pontigny. Comuniunea dintre auditoriu şi corişti este, pentru Adrian Sîrbu, dirijorul corului, "o condiţie indispensabilă pentru a face un concert bun". "Vocaţia noastră nu este pentru a produce o muzică polifonică sau de a da sonorităţi teatrale. Noi efectuăm o veritabilă ceremonie reală interpretată în română, franceză şi slavonă", a spus Adrian Sîrbu. Cei 15 corişti, toţi cântăreţi în bisericile româneşti, dar şi studenţi ai Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi sau la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, vor reveni în Franţa la acelaşi festival în 2011. Pe 2 august 2010, Corul "Byzantion", cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi sub patronajul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, a susţinut un concert în cadrul Festivalului de Muzică Sacră din Przemysl - Polonia, intitulat "De la Constantinopol până în Carpaţi". Repertoriul celor 16 membri ai formaţiei de muzică psaltică a cuprins 15 piese religioase. Catedrala mitropolitană din Przemysl a fost neîncăpătoare, fiind primul concert din acest oraş al Corului "Byzantion". La acest eveniment cultural a participat şi Mitropolitul de Przemysl, Jozef Michaik, care a citit o rugăciune de mulţumire la finalul concertului, felicitându-i apoi pe membrii Corului "Byzantion". (Marin Osoianu)



.jpg)
