În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Creativitatea copiilor, premiată la Galaţi
În zilele de 29 şi 30 mai 2012 s-au desfăşurat la Galaţi festivităţile de premiere a participanţilor declaraţi câştigători la cele trei secţiuni ale concursului naţional de creaţie creştină "Alege şcoala!". Etapele pe parohii şi protoierii au avut loc în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în anul şcolar 2011-2012.
Premierea câştigătorilor de la protoieriile Galaţi, Brăila, Târgu Bujor, Covurlui, Făurei şi Însurăţei s-a desfăşurat la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu participarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian, care a înmânat premiile din partea organizatorilor, constând în produse electronice (tablete, aparate foto, aparatură media player), precum şi din partea arhiepiscopiei, care le-a oferit câte un exemplar din Noul Testament, cărţi, icoane şi broşuri, revista eparhială "Călăuza Ortodoxă", precum şi diplome de participare, în prezenţa reprezentanţilor World Vision. În anul şcolar 2012-2013 se va desfăşura în Arhiepiscopia Dunării de Jos etapa eparhială a acestui concurs, conform metodologiei proiectului. Concursul şi-a propus să îi ajute pe tinerii participanţi să îşi descopere, prin activităţi de creaţie, noi aptitudini şi să îşi formeze anumite deprinderi, să promoveze practici noi privind învăţarea şi să realizeze schimburi de experienţă între copii. Acest concurs de creaţie reprezintă una din etapele proiectului "Alege şcoala!", înscriindu-se, alături de taberele de creaţie, catehezele desfăşurate şi sesiunile de formare adresate preoţilor coordonatori, în efortul de integrare a copiilor ce prezintă risc de abandon şcolar, având în vedere că acest risc se datorează şi lipsei unei perspective corecte asupra educaţiei ce rezultă din lipsa unei axe morale autentice în viaţa copilului şi a familiei lui. Concursul a cuprins trei secţiuni distincte: literară, artistică şi multimedia, în care elevii participanţi au realizat eseuri sau poezii la secţiunea literară, desene sau fotografii la secţiunea artistică şi interviuri sau prezentări power-point la secţiunea multimedia. Etapa parohială s-a desfăşurat în perioada decembrie 2011 - martie 2012 şi toate lucrările realizate au fost jurizate la nivel de protoierie, stabilindu-se premiile I, II şi III la fiecare secţiune în parte, etapa pe protoierie finalizându-se în perioada martie - aprilie 2012.