Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Credincioși ai Parohiei Balta Albă, pelerini în Ardeal și Maramureș
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul”-Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală a organizat, în perioada 17-23 august 2020, un pelerinaj în Ardeal și Maramureș. După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, pelerinii, însoţiţi de părintele paroh Vasile-Cristian Niţă, au plecat la drum cu un autocar al Agenţiei de pelerinaje BASILICA Travel a Patriarhiei Române.
Pe parcursul itinerarului spiritual-cultural de aproximativ 1.800 km s-au înălțat rugăciuni în următoarele locaşuri sfinte: mănăstirile Cozia, Dumbrava, Mihai Vodă, Catedrala Mitropolitană din Cluj, mănăstirile Nicula, Cășiel, Rohia, Bixad, Săpânța Peri, Bârsana, Dragomirești, Moisei, Pasul Prislop, Dorna Arini, Toplița, Izvorul Mureșului, Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Mănăstirea Ciolanu.
„Pelerinii au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj și la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, iar la mănăstirile Cășielu și Dragomirești au primit povețe de la protosinghelul Serafim Bădilă și starețul Sofronie Perța. În sfintele locașuri s-au cântat pricesne, iar la alte obiective au fost intonate cântece patriotice”, ne-a spus părintele paroh Vasile-Cristian Niță.



.jpg)
