Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioşii români din Hamburg se pregătesc de hram
În preajma sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Parohia Ortodoxă Română din Hamburg, care-l are ca ocrotitor pe acest mare prooroc, organizează mai multe acţiuni pentru a marca acest praznic. În acest scop, parohia are ca invitat pe părintele protosinghel Matei Bilauca, stareţul Schitului „Tuturor sfinţilor“ din Şinca Nouă, jud. Braşov, care a adus spre închinare o părticică din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina. „Cu această ocazie, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, va susţine, sâmbătă seara, după Vecernie, conferinţa: «Urmarea lui Hristos în viaţa de familie şi în monahism după învăţătura Sfântului Vasile cel Mare», marcând prin aceasta şi Anul jubiliar al Sfinţilor Capadocieni“, ne-a declarat protos. Calinic Vintilă, parohul bisericii românilor din Hamburg.
Programul liturgic a început ieri, 19 iunie, cu slujba Sfântului Maslu, urmată de cuvântul pr. protos. Matei Bilauca, despre viaţa Sfântului Nectarie. Astăzi, ziua va începe cu slujba Acatistului Sfântului Nectarie şi va continua cu Sfânta Liturghie, încheindu-se cu o slujbă de pomenire a celor adormiţi. Spre seară, la ora 18:00, va avea loc Vecernia, urmată de conferinţa PS Sofian Braşoveanul. Mâine, 21 iunie, începând cu ora 11:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, condusă de PS Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Va fi lansat buletinul parohial „Calea“ Marţi, 23 iunie, seara, începând cu ora 18:00, va fi oficiată slujba Privegherii, manifestările încheindu-se miercuri, 24 iunie, în ziua praznicului Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cu Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de un mic grup psaltic venit din Piatra-Neamţ, condus de Ciprian-Evelin Dorin. Tot cu acest prilej va fi lansat un buletin parohial, numit „Calea“, ce va apărea trimestrial şi va putea fi citit şi pe site-ul de internet al Parohiei, www.parohia-hamburg.de, care va fi înnoit în aceste zile. Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Hamburg, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, a fost înfiinţată la iniţiativa şi cererea mai multor credincioşi de aici, la începutul anului 2007, slujitor al acestei noi parohii fiind numit protosinghelul Calinic Vintilă. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, începând cu luna iunie 2008, sfintele slujbe au loc la Biserica „Sfântul Arhanghel Gavriil“, din Hamburg.