După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Creştere importantă a schimburilor comerciale cu R. Moldova
Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a totalizat 347 milioane de dolari în primele cinci luni ale anului curent, în creştere cu aproximativ 60% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, informează Biroul naţional de statistică al Republicii Moldova. România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova, după Rusia (aproximativ 550 milioane de dolari), fiind urmată de Ucraina şi Italia.



.jpg)
