„Creștinismul românesc are rădăcini adânci în sufletul poporului”

În fiecare an, a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh este închinată prăznuirii tuturor Sfinților Români. În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat că Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu a fost „ascultată cu evlavie, trăită cu sfințenie și transmisă cu zel” și de sfinții din poporul român dreptcredincios.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat mai întâi textul evanghelic rânduit pentru a fi citit astăzi, care relatează chemarea primilor Apostoli (Matei 4, 18‑23): „Chemarea la apostolat a ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos este o etapă a unui plan de mântuire a lumii, pe care Dumnezeu îl are prestabilit, dar voiește ca acest plan să devină o împreună‑lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii. Prin chemarea ucenicilor la apostolat, Domnul Iisus Hristos pregătește taina constituirii Bisericii Sale ca adunare a popoarelor în iubirea Sfintei Treimi. Mai întâi, El cheamă la apostolat sau la misiune un grup restrâns de 12 ucenici, care simbolizau cele 12 seminții sau triburi ale poporului evreu. Apoi, acești ucenici vor deveni apostoli, trimiși sau misionari ai lui Hristos și vor forma nucleul conducător al Bisericii Sale. Iar în ziua Pogorârii Sfântului Duh peste acești 12 ucenici se constituie în lume, în mod văzut, comunitatea divino‑umană numită Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin mulțimea oamenilor din popoare diferite care cred în Iisus Hristos și se botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Prin urmare, Biserica lui Hristos este adunarea popoarelor sau a etniilor în iubirea veșnică a Preasfintei Treimi [...]. Evanghelia de astăzi ne mai spune că Iisus, după ce i‑a ales și i‑a chemat pe primii Săi ucenici, i‑a luat cu El și a început a binevesti Evanghelia Împărăției cerurilor. Nu Evanghelia unei împărății lumești, pământești, trecătoare, ci Evanghelia Împărăției iubirii și slavei cerești veșnice a lui Dumnezeu. Iar îndată după predicarea Evangheliei vieții veșnice, El «vindeca orice boală și orice neputință în popor» (Matei 4, 23)”.

Tradiția creștină bimilenară a poporului român

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat caracterul profund al creștinismului românesc, care s‑a format organic și lent, odată cu însăși etnogeneza poporului nostru: „Această Evanghelie a Împărăției lui Dumnezeu a fost ascultată cu evlavie, trăită cu sfințenie și transmisă cu zel de‑a lungul veacurilor, mai ales de către sfinții lui Dumnezeu din popoare diferite. Printre aceștia se află și sfinții din neamul românesc sau din poporul român dreptcredincios. Creștinismul românesc are rădăcini adânci în sufletul poporului și are rugători în ceruri. Dacă în Duminica Tuturor Sfinților îi pomenim împreună pe toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, din toate popoarele și timpurile, astăzi, în Duminica Sfinților Români, conform Hotărârii Sfântului Sinod din 19‑20 iunie 1992, ne aducem aminte de toți cei care au predicat Evanghelia lui Hristos și au trăit în sfințenie pe pământul țării noastre, începând cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie, despre care ne vorbește chiar Evanghelia din această zi. Pe temelia predicii Sfântului Apostol Andrei și a ucenicilor săi, în sud‑estul țării noastre, în Dobrogea de astăzi, s‑a răspândit creștinismul la străromâni și români. Poporul român nu a fost creștinat într‑un anumit an, la porunca cneazului, regelui sau împăratului, cum a fost în cazul unor popoare, ci el a fost creștinat lent, de jos în sus, începând cu oamenii simpli, cu soldații creștini din legiunile romane venite în Dacia, Legiunea Gemina și Legiunea Macedonica, și apoi prin lucrarea unor misionari creștini, în special răsăriteni, vorbitori de limbă greacă și latină. Creștinismul primit și cultivat de poporul român, pe când acesta se forma ca popor nou în istorie din geto‑daci și romani, este un creștinism ortodox, răsăritean, latin, cu rădăcini adânci în sufletul poporului român. De aceea, el a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare, pentru că a avut o creștinare lentă și profundă, precum și în timpul multor presiuni prozelitiste religioase și ideologice ulterioare. Faptul că toți românii vorbesc o limbă de origine latină, iar cei mai mulți mărturisesc credința creștină ortodoxă răsăriteană, îi ajută să nu despartă Crucea de Înviere și nici suferința de speranță, dar și să iubească tradiția creștină bimilenară a poporului român mai mult decât orice ideologie politică sau filosofică efemeră”.

Rugători și mijlocitori înaintea Preasfintei Treimi

În cele din urmă, Întâistătătorul Bisericii noastre a pus în lumină marea diversitate a sfinților români și rolul lor de rugători și mijlocitori pentru poporul nostru: „Astăzi pomenim comuniunea sfinților români: sfinți ierarhi, preoți și diaconi; sfinți mucenici și mărturisitori; sfinți cuvioși și cuvioase din mănăstiri, schituri și sihăstrii; sfinți voievozi și soldați români apărători ai patriei și ai credinței, precum și mulțimea sfinților credincioși mireni, bărbați și femei, cunoscuți și necunoscuți, care au postit mult, s‑au rugat mult, au mărturisit credința în vremuri grele, au construit biserici și mănăstiri, au născut, crescut și educat copii în iubirea de Hristos, de Biserică și de neam. Prin sfinții români, poporul nostru are în cer mai mulți mijlocitori sau rugători în fața Preasfintei Treimi pentru ca el să își păstreze credința ortodoxă, să o transmită generațiilor tinere, să cultive sfințenia vieții și faptele iubirii milostive. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române nu există nici o lună în care să nu fie pomenit cel puțin un sfânt român. Însă astăzi, în Duminica Sfinților Români, sunt pomeniți toți sfinții români împreună, cei cunoscuți sau canonizați de către Biserică și cei necunoscuți de către oameni, dar pe care Dumnezeu îi cunoaște că sunt sfinți”.