Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Privegherii la Mănăstirea Bic, cu prilejul hramului așezământului monahal, în ajunul praznicului Tăierii capului Sfântului Ioan
Curs de formare „Alege şcoala!“ la Rohia
În 28-29 mai, la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia a avut loc cel de-al 10-lea curs de formare în cadrul proiectului "Alege şcoala!", la care au participat preoţi din protopopiatele Vişeu, Chioar, Carei, alături de pr. Emanuel Crainic de la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Noua Zeelandă. S-au prezentat mai multe teme privind abandonul şcolar şi au fost discutate aspecte organizatorice privind taberele de vară, concursul de creaţie şi activităţile catehetice.



.jpg)
