În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Curs festiv la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi
Luni, 2 iunie 2014, la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi s-a strigat pentru ultima oară catalogul pentru absolvenţii claselor a XII-a.
Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum oficiată în Paraclisul „Sf. Ioan Iacob” de către preoţii profesori, în frunte cu pr. prof. Constantin Muha, directorul seminarului.
Absolvenţii, însoţiţi de părinţi şi prieteni, au luat parte apoi la cursul festiv, desfăşurat în sala de festivităţi. Plini de emoţie şi trişti că cei patru ani de liceu au trecut parcă prea repede, absolvenţii le-au mulţumit profesorilor care le-au deschis căile cunoaşterii, făgăduind că vor folosi cunoştinţele dobândite ca îndrumar pe calea vieţii. Festivitatea a continuat cu premierea celor mai buni elevi, care au demonstrat în acest ultim an de liceu că sunt cei mai buni. Preoţii diriginţi le-au înmânat premiile, i-au felicitat pentru realizările de până acum şi i-au îndemnat ca în toată viaţa lor să fie buni creştini, amintindu-le că nimic din ceea ce vor face nu va dăinui dacă nu va avea o motivare morală.
Părintele director Constantin Muha, în cuvântul său, a felicitat toţi absolvenţii, urându-le succes la examenele de bacalaureat şi admitere la facultate. Totodată, a menţionat şi faptul că anul acesta, pe lângă clasa de Teologie pastorală, definitivează studiile liceale şi prima clasă cu profil bilingv, specializarea Română-Engleză. În pofida greutăţilor care au fost la început în privinţa acestui profil, acestea au fost depăşite, şi eforturile depuse de profesori şi elevi au fost încununate de succes .
La final a fost proiectat un film, în care au fost adunate ipostaze şi amintiri din anii de liceu, stârnind emoţii profunde în sufletele celor prezenţi. (Pr. prof. Creţu Ionuţ, pr. prof. Budacă Teodor)