Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Curs pentru serviciile social-filantropice, la Oneşti
Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“ din Bucureşti a derulat, în perioada 15-17 aprilie 2013, la Oneşti cursul „Managementul Serviciilor Social-Filantropice“. Cursul a avut loc în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social. Au participat 14 preoţi şi personal neclerical din Protopopiatul Oneşti. „Pe parcursul celor trei zile de training s-au însuşit concepte legate de analiza de nevoi, analiza de resurse şi etapele procesului de oferire de servicii social-filantropice. Cursul şi-a propus să atingă obiective referitoare atât la modalităţile de sprijinire social-filantropică a membrilor comunităţii în care activează, cât şi la înţelegerea diferenţelor dintre furnizarea de servicii sociale acreditate şi neacreditate. Acest curs vine în sprijinul preoţilor şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în asociaţii nonguvernamentale, dar şi a celor ce doresc să se implice pe viitor sau să iniţieze servicii social-filantropice pentru comunitate“, a declarat pr. Ilarion Mâţă, directorul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja din judeţul Bacău. (C.C.)



.jpg)
