Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Cursuri pentru obținerea gradelor profesionale la Cluj-Napoca
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca se desfăşoară, în perioada 18-28 septembrie, a 108-a serie de cursuri pastoral-misionare clericale în vederea obținerii gradelor profesionale în preoție, respectiv Definitiv și Gradul II. Participă peste 70 de clerici din cuprinsul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Seria de cursuri a început pe 18 septembrie, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă, prin săvârșirea unui Te Deum, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis clericilor prezenți mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și apoi le-a vorbit despre importanța acestor cursuri, pe care le consideră o formare continuă necesară în activitatea fiecărui cleric.
În aula facultății, primul curs, intitulat „Incursiuni filocalice cu nuanțe pastorale”, a fost susținut de PS conf. univ. dr. Benedict Bistrițeanul, cadru universitar al facultății, care le-a vorbit clericilor despre „Sfântul Isaac Sirul în 10 cuvinte”.
Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoţie au rolul de a forma și de a răspunde problemelor actuale pe care le întâmpină preoții în pastorație. În cele două săptămâni, clericii iau parte la prelegeri și discuții practice susținute de ierarhi și de mai mulți preoți profesori de la instituția de învățământ teologic clujean. Totodată, aceștia participă la programul liturgic din capela facultății și susțin meditații asupra unor subiecte de interes.
În cadrul programului, IPS prof. univ. dr. Andrei Andreicuț, le-a vorbit preoţilor pe tema „Părintele spiritual şi rolul lui în tămăduirea societăţii bolnave”.



.jpg)
