În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cursuri pentru pregătire profesională
În perioada 21 martie - 7 octombrie 2011 s-au desfăşurat cursurile pentru pregătirea profesională/perfecţionare pentru ocupaţia de muzeograf a 250 de participanţi din cele două eparhii partenere - 125 de angajaţi ai Episcopiei Caransebeşului şi 125 de angajaţi ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Cursurile s-au desfăşurat în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene - "Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional", prin Programul operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 3 "Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor", DMI 3.2 "Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii". Durata unui curs de formare a fost de 240 de ore şi a avut loc în staţiunea cărăşeană Băile Herculane (modulul 1 şi modulul 3) şi la centrele de lucru din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi (modulul 2). Structurat pe cele trei module, unul teoretic, unul de pregătire practică şi ultimul de recapitulare şi de testare a cunoştinţelor dobândite pe parcursul primelor două, cursul autorizat de CNFPA s-a dovedit a fi unul deosebit de util, mai ales datorită competenţelor dobândite de participanţi: gestionarea colecţiilor, dezvoltarea şi evidenţa colecţiilor, protejarea patrimoniului, evaluarea şi clasarea bunurilor culturale, efectuarea cercetării de muzeu. Împărţiţi în şapte serii, cursanţii împreună cu formatorii lor au pus accent pe fişele de analiză a obiectelor şi bunurilor culturale existente în parohiile din cadrul celor două episcopii, obiecte de mare valoare, atât spirituală, cât şi materială, păstrate în stare bună de către părinţii parohi. La finalul modulului al treilea, care s-a desfăşurat în perioada 22 august - 7 octombrie, participanţii au prezentat fie proiecte de expoziţii, fie proiecte educaţionale, fiind foarte bine apreciate de comisia examinatoare. Absolvenţii vor primi certificate de absolvire recunoscute la nivel naţional şi european, avizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Inventarierea patrimoniului cultural din Episcopia Caransebeşului şi din Episcopia Severinului şi Strehaiei şi realizarea unei baze de date on-line reprezintă priorităţi pe care prezentul proiect le are printre obiectivele sale, făcând posibilă trecerea la următoarea etapă a acestuia, la finele acestui an.