În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Daruri de Paști pentru copii din familii sărace
La Centrul cultural UNESCO „Ionel Perlea" din Slobozia, în Sala Arcadia, a avut loc joi, 29 martie, ediția a XII-a a proiectului social-filantropic „Să dăruim copiilor bucuria Învierii!". Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu program prelungit „Piticot" din municipiul Slobozia, în colaborare cu alte unități de învățământ și biserici. Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru ca 35 de copii, beneficiari ai serviciilor sociale ale Protopopiatului Slobozia, să primească de Sfintele Paști articole de îmbrăcăminte noi.
„Copiii, părinții, bunicii, educatoarele, școlarii și învățătoarele de la Școala Gimnazială «Sfântul Andrei» din municipiul Slobozia au realizat aranjamente de ouă încondeiate, cu motive tradiționale, în tehnici diferite. Întâlnirea a debutat cu cuvântul directoarei Loredana Cristea și al părintelui protopop Ionuț Butu, care au lăudat micii elevi pentru dragostea dovedită prin fapte pentru cei aflați în dificultate. Grupul vocal «Sunetul muzicii» al Grădiniţei cu program prelungit «Piticot», dirijat de educatoarea Emilia Ionescu, a susținut un moment artistic. Toți copiii prezenți au primit din partea Protopopiatului Slobozia ouă de ciocolată, oferite de tineri voluntari.
La finalul acțiunii s-a strâns în total suma de 3.500 de lei", ne-a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.