Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Daruri pentru copiii de la Centrul de ocrotire „Acasă”

Daruri pentru copiii de la Centrul de ocrotire „Acasă”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 09 Ianuarie 2019

Copiii de la Centrul de ocrotire „Acasă”, al Fundației filantropice „Metropolis” din cartierul bucureștean Giulești, au primit sâmbătă vizita voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Cei 40 de copii au asistat la un program artistic susținut de voluntari și au primit la final daruri.

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Na­ționale au organizat de curând o nouă acțiune social-filantropică pentru 40 de copii de la Centrul de ocrotire a copiilor „Acasă” din Bucu­rești. Acest așezământ aparține Fundației „Metropolis”, având specificul de sprijinire a copiilor care se confruntă cu variate probleme socio-economice. „Este prima oară când venim în sprijinul celor ajutați de la Fundația «Metropolis», care sprijină copii din București și din alte județe ale țării, copii care provin din familii dezorganizate, cu o situație socio-ma­terială precară, fără locu­ință și din familii în care părinții au probleme relaționale, cauzate de divorț, alcoolism și lipsa unui loc de muncă. Pe lângă darurile pe care le-am oferit și de care se bucură orice copil, cum ar fi dulciuri, produse de igienă și fructe, am venit și cu un program artistic, susținut de o ­echipă de voluntari inimoși care, atunci când au puțin timp liber, se gândesc cum să vină în sprijinul semenilor. Astfel, prin intermediul muzicii cântate la flaut și la pian, voluntarii au reușit să le facă o bucurie celor peste 40 de beneficiari ai centrului”, a precizat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Acțiunea a fost întâmpinată și sprijinită și de angajații Centrului „Acasă”. „Copiii s-au simțit foarte bine, s-au bucurat, au dansat, au cântat. Este un lucru mare pentru că le lipsesc cel mai mult bucuria, dragostea și înțelegerea. Sunt copii veniți din familii cu probleme, care au cerințe speciale și nevoie foarte multă de dragoste și înțe­legere, care sunt foarte greu de dăruit în ziua de azi”, a precizat ­Mariana Peana, îngrijitor la Centrul de ocrotire a copiilor „Acasă”.

Acțiunea social-filantropică a adus bucurie nu numai beneficiarilor, ci și celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea lucrării de dăruire.

„Copiii de aici au nevoie de foarte multă iubire și, când vii, se vede iubirea, pe care o cer. Vin și o și dăruiesc pentru că au nevoie de ea. Pur și simplu vine din sufletul lor, se bucură foarte tare când venim și ne sar în brațe și ne întreabă când mai venim sau nu ne lasă să plecăm. Sunt foarte entuziasmați de venirea noastră, iar în aceste cadre chiar dacă ei primesc iubirea celor de lângă ei, au nevoie de un surplus, uneori au nevoie de ceva personalizat”, a explicat Polixenia Stan, psiholog și voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Toate acțiunile social-filantropice ale voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Nea­mului sunt derulate sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.