De 451 de ori Buna Vestire la Curtea Veche

Astăzi, Biserica "Buna Vestire" de la Curtea Veche, din Bucureşti, îşi sărbătoreşte pentru a 451-a oară hramul istoric: Buna Vestire, "singura veste copleşitoare şi cu adevărat importantă din istoria omenirii", cum mărturisea Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în acest secular lăcaş ortodox din inima capitalei României, în urmă cu exact un an.

Această sfântă şi dumnezeiască beserică, unde se cinsteşte hramul Blagoveştenia preaslăvitei Născătoarii de Dumnezeu şi pururea Fecioarii Mariei, din temelia ei iastă zidită de bătrânul Mircea Vodă şi în urmă cu fiiu-său, Pătraşcu Vodă cu Radu şi Mircea cel Tânăr, o au înfrumuseţat şi o au zugrăvit", se înveşniceşte în pisania Bisericii "Curtea Veche" o realitate şi o bucurie spirituală pe care suntem chemaţi să o trăim, de fiecare dată, în fiecare an, la 25 martie.

Alegerea acestui hram pentru "biserica domnească mare" sau "biserica de jos", cum era numit sfântul lăcaş din vechea curte domnească a Bucureştilor, dovedeşte marea evlavie pe care ctitorii lui o aveau pentru Maica Domnului. Cea despre care Sfântul Grigorie Palama spunea că "a fost aşezată între Dumnezeu şi oameni şi L-a făcut pe Dumnezeu Fiul oamenilor, iar oamenii fiii lui Dumnezeu", şi că "astfel, toate darurile câte erau răspândite în toţi sfinţii din veacuri, toate vredniciile câte le-au primit toţi prietenii lui Dumnezeu la un loc atât oamenii cât şi îngerii, toate acestea le-a adunat Fecioara în sine şi singură le avea pe toate..."

Ctitoria lui Mircea Ciobanu şi a Doamnei Chiajna

Fără îndoială, printre bijuteriile de artă religioasă şi medievală ale Bucureştiului, Biserica "Bună Vestire"- Curtea Veche, care mai are şi hramul "Sfântul Antonie", ocupă un loc cu totul aparte, fiind printre puţinele mărturii vii, în picioare, care ne vorbesc nouă, trăitorilor începutului celui de-al treilea mileniu creştin, despre vremurile trecute.

Cronica Ţării Româneşti, redactată pe la mijlocul secolului al XVII-lea, precum şi un document din 13 mai 1563, ni-l dezvăluie pe domnitorul Mircea Ciobanu (1545-1554; 1558-1599) ca fiind ctitorul celei mai vechi biserici din capitala României. În iunie 1546, acesta s-a căsătorit cu Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareş. Paternitatea acestei familii domnitoare asupra lăcaşului este întărită şi de tabloul votiv zugrăvit pe latura nordică a peretului care îi înfăţişează pe cei doi.

Această biserică a fost ctitorită în cea de-a doua domnie a lui Mircea Ciobanu, în anul 1559, iar în septembrie acelaşi an, domnitorul a fost înmormântat în lăcaşul recent ridicat. După plecarea la Domnul a lui Mircea Ciobanu, înfrumuseţarea şi pictarea bisericii au fost continuate în timpul domniei fiului său Petru cel Tânăr (1559-1569), care la data succesiunii la tron avea doar doisprezece ani. De aceea, este de presupus că persoana care s-a ocupat efectiv de terminarea bisericii a fost Doamna Chiajna, nepoata Sfântului Ştefan cel Mare, care tutela domnia fiului său şi avea legături puternice la Constantinopol. Ea a adus la Curtea Domnească din Bucureşti, după cum crede părintele Ciprian Apetrei, slujitor al Bisericii "Buna Vestire", "spiritul ctitoricesc al Muşatinilor".

Bună vestire din Buna Vestire a Maicii Domnului

La începutul anului 1560, biserica era terminată, iar primul hram al Bunei Vestiri a fost prăznuit atunci pentru prima oară.

Vremurile au făcut însă ca Doamna Chiajna să cadă în dizgraţia turcilor, iar fiul său, Petru cel Tânăr, chemat cu tributul la Constantinopol, să fie arestat în 2 iunie 1568 de către oamenii sultanului şi împreună cu mama sa să fie expulzaţi în Siria, apoi în Asia Mică. Domnitorul s-a stins din viaţă la 19 august 1569, otrăvit se pare, fiind îngropat în Biserica "Schimbarea la faţă" din Koneih, iar Doamna Chiajna a trecut la Domnul în 1588, mormântul ei fiind la Galata.

Din vremea lor a rămas, iată, acest altar, ca o inimă ce pulsează în pieptul Bucureştiului de peste patru veacuri şi jumătate. Ca o bună vestire urmaşilor din Buna Vestire a Maicii lui Dumnezeu, marea noastră ocrotitoare, cea care a salvat biserica din crucea Capitalei de atâtea ori în istorie, de primejdii, incendii, cutremure sau războaie. Ca o bucurie din bucuria celei prea pline de har, din al cărui precurat pântec S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Care ne-a salvat din păcat şi moarte, punând "început mântuirii noastre şi descoperirea tainei celei din veac", aşa cum spune şi troparul sărbătorii.

Importanţa şi cinstea de care se bucură această biserică sunt vădite şi de slujirea la hramul său istoric a unor importanţi ierarhi ai Bisericii noastre, precum şi de evlavia miilor şi miilor de credincioşi care îi trec pragul cu dragoste, bucurie şi nădejde. Cu multă nădejde în mântuire.